În primăvara lui 2026, Emil Constantinescu a readus în atenție unul dintre cele mai grave episoade pe care le-a relatat despre mandatul său: un presupus plan de asasinare, în ianuarie 1999, când coloanele de mineri se apropiau de București. Fostul președinte spune că a ascultat o interceptare furnizată de SRI. Afirmația este importantă, dar nu echivalează cu o concluzie judiciară. În spațiul public nu se află înregistrarea, un rechizitoriu sau o hotărâre care să certifice planul.
O țară aflată la limita confruntării
Contextul nu este o legendă. În ianuarie 1999, minerii conduși de Miron Cozma au trecut de barajele forțelor de ordine de la Costești și au înaintat spre Capitală. Au existat confruntări violente, autoritățile au pregătit dispozitive militare, iar criza s-a încheiat temporar prin negocierile de la Mănăstirea Cozia, la 23 ianuarie. O retrospectivă TVR, realizată cu declarații ale participanților, consemnează și afirmația fostului director SRI Costin Georgescu potrivit căreia Dan Iosif ar fi pregătit în București un grup destinat atacării unor instituții ale statului.
Aceste elemente stabilesc o atmosferă de risc real și existența unor informații operative. Ele nu demonstrează însă, singure, că fusese constituită o echipă de lunetiști sau că exista un ordin executabil împotriva șefului statului. Între avertismentul informativ, intenția exprimată într-o conversație și pregătirea materială a unui atentat sunt diferențe pe care o investigație serioasă trebuie să le păstreze.
Există și un indiciu instituțional care merită separat de scenariul atentatului. În aceeași retrospectivă, Costin Georgescu afirma că Ion Iliescu fusese invitat la ședința CSAT și contribuise la dezamorsarea crizei. Acest detaliu este compatibil cu răspunsul atribuit lui Iliescu de Constantinescu, dar nu autentifică interceptarea și nu dovedește că interlocutorii dispuneau efectiv de oameni înarmați.
Ce a spus Emil Constantinescu
În interviul difuzat de TVR, Constantinescu a afirmat că Dan Iosif era interceptat într-o altă anchetă și că o convorbire cu Ion Iliescu ar fi ajuns pe o casetă SRI. Fostul președinte a redat formula „Lunetiștii noștri sunt la post”, urmată de intenția de a-l împușca atunci când ar fi ajuns în zona Universității. Potrivit aceleiași relatări, Iliescu ar fi respins acțiunea, iar ordinul ar fi fost anulat.
Mărturia nu a apărut pentru prima dată în 2026. În 2016, în volumul său Prețul demnității, Constantinescu descria o transcriere dintr-un raport SRI, cu un lunetist „tocmit” și cu un răspuns atribuit lui Iliescu care interzicea acțiunea. Diferența dintre singularul din relatarea tipărită și pluralul folosit ulterior nu dovedește falsul, dar arată de ce documentul original este indispensabil.
Proba care nu a devenit publică
Din materialele accesibile public lipsesc câteva piese decisive: suportul audio, numărul mandatului de interceptare, raportul integral al serviciului, o eventuală sesizare penală și rezultatul unei expertize tehnice. Nu este cunoscut nici un dosar în care instanța să fi stabilit existența grupului de lunetiști. Cătălin Harnagea, director al Serviciului de Informații Externe în acea perioadă, declara în 2016 că nu își amintește ca un asemenea episod să fi fost discutat într-o ședință a CSAT, lăsând totuși deschisă posibilitatea să nu fi participat.
Această absență nu anulează automat mărturia unui fost președinte, dar îi fixează statutul corect: afirmație de primă mână, încă neverificabilă independent. Presa care a reluat interviul TVR confirmă ce a spus Constantinescu, nu faptul că planul a existat în forma descrisă. Repetarea aceleiași relatări în mai multe publicații nu creează surse independente atunci când toate pornesc de la aceeași declarație.
Fapt, ipoteză și legendă
Faptul documentat este criza gravă din ianuarie 1999, cu forțe de ordine depășite, instituții amenințate și informații despre grupuri pregătite în Capitală. Ipoteza este că una dintre aceste structuri ar fi avut un plan operațional pentru uciderea lui Emil Constantinescu. Legenda începe când se afirmă, fără documente, că atentatul a fost ordonat de conducerea unui partid, de un serviciu secret sau de Ion Iliescu. Chiar versiunea lui Constantinescu îi atribuie acestuia din urmă oprirea acțiunii, nu inițierea ei.
Cazul arată cum funcționează puterea în perioade de tranziție: informația circulă pe canale închise, deciziile se iau sub presiune, iar arhivele rămân inaccesibile suficient de mult pentru ca memoria să se amestece cu mitologia. Un stat poate dejuca o amenințare și, în același timp, poate refuza publicului explicația completă. Tocmai această combinație hrănește conspirațiile.
Verdictul prudent
La acest moment, există o mărturie gravă și consecventă în esență, plasată într-un context istoric real. Nu există însă o probă publică suficientă pentru a prezenta tentativa de asasinat drept fapt stabilit. Clarificarea ar necesita desecretizarea raportului invocat, identificarea legală a interceptării și o verificare tehnică a înregistrării. Până atunci, dosarul lunetiștilor rămâne o acuzație documentabilă ca declarație, dar nedovedită ca operațiune.
