În jurul fostei Securități s-a format, după 1989, una dintre cele mai persistente legende ale tranziției: existența unui „Departament Zero” însărcinat cu fenomene paranormale, arme psihotronice, geografie sacră și invenții ținute departe de public. Povestea are toate ingredientele unui dosar spectaculos. Totuși, când sunt despărțite documentele de mărturiile târzii și de adaosurile editoriale, rămâne un tablou mult mai nuanțat.
Ce apare în actele statului comunist
Un punct de plecare sigur este Decretul nr. 121 din 3 aprilie 1978 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne. Actul arată că în minister funcționa Departamentul Securității Statului, condus de un consiliu și de un birou executiv. În subordinea sa se aflau o direcție generală, un comandament, direcții, unități și servicii. Atribuțiile publicate priveau contraspionajul, informațiile externe, protecția conducerii partidului, comunicațiile guvernamentale, combaterea terorismului și apărarea secretului de stat.
În textul public al decretului nu apare însă denumirea „Departamentul Zero” și nici o atribuție explicită pentru cercetări paranormale. Această absență nu dovedește că orice program neobișnuit era imposibil: structurile informative lucrau și prin ordine interne, iar anexa organizatorică nu a fost publicată pentru publicul larg. Dar ea impune o limită importantă. Până la apariția unui ordin, a unei organigrame, a unui stat de plată sau a unui dosar arhivistic verificabil, „Departamentul Zero” rămâne o denumire neconfirmată documentar, nu un fapt instituțional stabilit.
Brevetul care există cu adevărat
În centrul legendei este plasat adesea inventatorul Carol Przybilla. Aici există o urmă oficială solidă. Buletinul Oficial de Proprietate Industrială al OSIM consemnează brevetul românesc RO 104844, cu depozit din 7 februarie 1991, acordat lui Carol Przybilla și publicat în 1992. Invenția apare și în baza internațională de brevete sub numărul WO 1992013597, cu titlul „Biological treatment apparatus”. Evidența OSIM indică menținerea dreptului până în februarie 2011.
Documentul de brevet confirmă existența unei soluții tehnice și identitatea inventatorului. Nu confirmă însă relatările potrivit cărora aparatul ar fi vindecat boli grave, ar fi fost confiscat de Securitate sau ar fi stat la baza unei arme. OSIM examinează noutatea, activitatea inventivă și posibilitatea de aplicare industrială. Brevetarea nu este echivalentă cu omologarea medicală și nici cu demonstrarea eficacității clinice. Pentru un dispozitiv medical, dovada beneficiului și a siguranței presupune date clinice și evaluări distincte.
Cum s-a construit povestea secretului
În presa anilor ’90, aparatul a fost prezentat sub numele de „heliosproboscop”, uneori în articole care îi atribuiau rezultate terapeutice extraordinare. Ulterior, texte publicistice și volume de popularizare au adăugat o a doua narațiune: Przybilla ar fi fost supravegheat la ordinul Elenei Ceaușescu, iar zeci sau chiar peste o sută dintre invențiile sale ar fi fost preluate de regim. Aceste afirmații se repetă frecvent, dar lanțul lor de surse duce de regulă la mărturii și publicații apărute după căderea comunismului, nu la documente operative făcute publice.
Aici se află diferența dintre ipoteză și probă. Este plauzibil ca statul comunist să fi urmărit invenții cu potențial strategic. Decretul din 1978 dădea Securității atribuții pentru protejarea secretelor și prevenirea faptelor considerate periculoase pentru economie. Din această competență generală nu rezultă însă automat existența unei unități paranormale, nici faptul că un anumit inventator ar fi fost deposedat de un număr precis de proiecte.
De la tăcerea arhivelor la legenda totală
Versiunea extinsă a poveștii mută „Departamentul Zero” din laboratoare în Munții Bucegi, lângă galerii subterane, comori dacice, telepatie și contacte cu civilizații necunoscute. Aceste elemente apar în literatura ezoterică și în relatări imposibil de verificat independent. Nu există, în sursele instituționale consultate pentru acest articol, documente care să lege brevetul lui Przybilla de asemenea operațiuni.
Legenda rezistă tocmai fiindcă pornește de la fragmente reale: o poliție politică opacă, o structură complexă, un inventator autentic și un brevet identificabil. Între aceste puncte, povestirea umple golurile cu personaje, ordine secrete și rezultate miraculoase. Mecanismul este recognoscibil: un fapt verificabil oferă credibilitate unei construcții mult mai largi, iar absența actelor este prezentată drept dovada că secretul a fost bine păzit.
Verdict provizoriu
Faptele certe sunt limitate, dar importante: Departamentul Securității Statului a existat în cadrul Ministerului de Interne, iar Carol Przybilla a obținut un brevet pentru un aparat destinat tratamentelor biologice. Ipoteza că serviciile au manifestat interes pentru invenții neobișnuite este compatibilă cu logica regimului, însă are nevoie de documente pentru fiecare caz. „Departamentul Zero”, ca unitate paranormală cu misiuni în laboratoare și în Bucegi, aparține deocamdată legendei.
Un dosar serios nu trebuie închis definitiv doar pentru că arhivele sunt incomplete. Dar nici nu poate fi declarat rezolvat prin repetiția acelorași istorii. Până la apariția unor probe primare, cea mai corectă concluzie este una prudentă: brevetul este real, aparatul a existat ca proiect tehnic, iar marele departament secret rămâne o poveste fără certificatul său de naștere.
