Home / Conspiratii Mondiale / Nazism / Tehnologia Nazista

Tehnologia Nazista

 

tehnologia nazistaPe cât de necrezut ar putea să pară, având în vedere istoria care se învaţă în liceele zilelor noastre, în 1944, în Germania, a fost creată o farfurie zburătoare perfect funcţională, dezvoltată de Academia Tehnică a Luftwaffe în centrele ei experimentale. Alte nave germane erau gata în diferite stadii, cu toate că sunt zvonuri despre realizarea cu succes a unor expediţii pe Lună.

Eu nu sunt în stare să confirm sau să infirm aceasta, cu toate că au fost observate de către astronomii acelor timpuri activităţi pe Lună ce par a nu avea o cauză naturală. Configuraţia farfuriilor zburătoare germane includea tehnologia Energiei libere descoperită de Victor Schauberger şi cea magnetogravitică tahionică numită de către inventatorul ei „Thule ( Tahionator“), pusă la punct de Hans Kohler.

Toate mărturiile ne îndreaptă spre ideea că, dacă războiul ar mai fi durat multă vreme, farfuriile zburătoare, precum cele din seria „Vrill“ (numite astfel după energia vieţii de către anumite societăţi secrete germane), care erau nişte „ucigaşi“ de 25 de metri diametru, şi navele interplanetare Haunibu 4 ar fi fost puse în funcţiune si utilizate în lupta  împotriva lumii libere.

Conducătorii aliaţilor nu şi-au dat seama cât de aproape a fost lumea liberă de a fi anihilată la momentul acela, pentru că în Germania nazistă începuse o cursă pentru dezvoltarea bombei atomice.

Vladimir Terziski

Vladimir Terziski

Puteţi să vă imaginaţi efectul bombei atomice transportate de o navă cu formă de disc? Cu toate că eu cred că cercetătorul Vladimir Terziski (foto)  vorbeşte în principal despre tehnologii dezvoltate de nazişti în prima parte a acestui secol, există posibilitatea ca acele tehnologii să fi fost utilizate în zboruri experimentale. Aşa-zisele nave cu energie liberă pe care le foloseau nu erau nişte perpetuum- mobile, ca să folosim acest cuvânt periculos pentru comunitatea fizicienilor, care să „scoată“ energie din nimic, ci transformau energia gravitaţională, ce nu se termina practic niciodată, a Pământului, Lunii şi a altor corpuri cereşti, în energia electromagnetică necesară propulsării navei în spaţiu. Binecunoscutul (în domeniul cercetării energiei alternative) transformator Hans Kohler a fost utilizat în convertirea energiei gravitaţionale a corpurilor cereşti în energie electromagnetică necesară zborului.

Transformatorul a fost legat la un generator Van De Graaf şi la un dinam cu vortex Marconi în structura unei nave electro -magneto -gravitice sau tahionice – aşa-zisele Thule şi Andromeda Tahionatori, care au fost produse în serie pe liniile de asamblare ale fabricilor AEG şi Siemens din Germania anilor ’42-’45.

Aceste transformatoare au fost propulsarea gigantelor submarintransport (5.000 de tone) sau pentru a produce energie în bazele lor subterane aflate peste tot în lume.

PROTOTIPURI OZN SI BAZE SUBTERANE

Lumea a fost extrem de norocoasă datorită faptului că naziştii nu au reuşit să ducă construcţia navelor lor experimentale până în punctul în care acestea le-ar fi dat posibilitatea să reziste în faţa Aliaţilor (cu toate că binecunoscutele Foo Fighters care au fost lansate în timpul ultimelor zile ale războiului se pare că aveau origine germană, conform unor surse ale serviciilor secrete). Se spune că americanii, englezii şi ruşii au găsit după terminarea războiului foarte multă informaţie despre şi chiar prototipuri funcţionale de farfurii zburătoare, dar asemenea poveştilor ce vorbesc despre imensele depozite de aur nazist capturate în acelaşi timp de către aliaţi, nici despre acestea nu avem detalii.

Aceste prototipuri de farfurii zburătoare germane timp urii au fost ascunse în baze subterane pe tot cuprinsul Europei, incluzând diferite locaţii aflate în munţii bavarezi. S-au dat câteva bătălii între nazişti şi aliaţi la sfârşitul războiului pentru a lua în posesie aceste prototipuri valoroase, împreună cu planurile de construcţie a lor. Această informaţie şi tehnologia de avangardă au fost trimise spre Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia în zilele imediat următoare sfârşitului războiului. Şi alte lucruri au fost transportate către aceleaşi destinaţii…


NAZIŞTII ÎN ANTARCTICA

Anumite facţiuni din ierarhia nazista nu au emigrat în America.

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, o bază nazistă fusese construită în Antarctica de către un grup SS de elită şi aprovizionată de către submarine ce cărau provizii pe distanţe foarte mari. Hitler şi soţia sa, Eva Brown, spun unii, nu s-au sinucis, ci şi-au trăit până la capăt vieţile dedesubtul gheţii Polului Sud. Alte relatări spun că au trăit într-o locaţie secretă aflată în America de Sud. Toate acestea se potrivesc foarte bine cu încercarea de a da explicaţii faptului că în multe dintre contactele cu farfuriile zburătoare, echipajul lor era vorbitor de limba germană. Aceasta se întâmplă inclusiv acum. Mai ales că în prima perioadă a contactelor cu OZN-uri, precum cel în care e implicat George Adamski, ni se povesteşte despre locuitorii acestor nave că sunt blonzi şi nordici ca înfăţişare (vorbind limba germană), ceea ce ne dă o indicaţie asupra originii unora ’ dintre aceste nave discoidale. Este foarte probabil ca aceste contacte să fie cu germanii şi cu arcturianii şi la fel de probabil este faptul ca aceste baze antarctice să existe şi în zilele noastre. Bineînţeles că au fost zvonuri despre o bază germană în Antarctica, pentru că mai mult decât o echipă de exploratori aflată în zonă a dispărut fără să lase nici o urmă.

ULTIMUL BASTION

Din nou Vladimir Ter- zirski ne dă detalii despre colonia germană de la Po-lul Sud: „Germanii au în-ceput să exploreze cât se poate de serios Polul Sud în 1937, folosind nave imense. Vasul Schwaben-land a fost trimis către te-ritoriul Queen Maud la sud de Africa de Sud şi imedi¬at germanii şi-au plantat drapelele cu svastica, pre¬tinzând proprietatea asu¬pra lor, precum au făcut cu întregul continent al Europei. Ei au dat nume¬le acestui teritoriu de Ne¬ue-Schwabenland. în 1942 a avut loc o operaţiune se-cretă de evacuare făcu¬tă de Kriegs Marin pentru ? a muta oameni şi materia-le cu submarine şi vapoa-re către o bază secretă sub – terană ce trebuia să devi¬nă ultimul bastion al Rei- i ch-ului.

Detalii despre baza nazistă de la Polul Sud şi navele germane capabile să eludeze gravitaţia Pământului sunt incluse în cartea „OZN-uri făcute de om în 1944-1994“, scrisă de Renato Vesco şi de David Hatcher Childress (Adventures Unlimited Press), pe care o recomand ca fiind de referinţă în studiul erei timpurii a navelor discoidale.

Către sfârşitul celui de-al Doilea Război  Mondial, germanii au dezvoltat nave interplanetare capabile să ajungă până la Lună sau chiar pe Marte. Unii cercetători, în filme şi articole, pretind că germanii au făcut într- adevăr aceasta la sfârşitul războiului sau imediat după stabilirea lor în baza subterană din Antarctica.

Unele surse pretind chiar că un anume „ultim batalion“ de soldaţi germani a reuşit să scape în Antarctica şi America de Sud cu ajutorul submarinelor în timpul ultimelor zile ale celui de-al Doilea Război J Mondial. E foarte probabil i ca germanii să aibă oraşe supertehnologizate în jungla îndepărtată a Americii de Sud.

Intr-unul din zborurile sale, amiralul Byrd a văzut că instrumentele sale de navitaţie au luat-o razna şi a trebuit împreună cu’întregul său escadron să se întoarcă la bază, ghidându-se după navigaţia la sol. Deseori se spune că câteva motoare ale avioanelor care au participat la invazia lui Byrd au fost distruse de către nave discoidale. Marina SUA s-a retras şi nu s-a mai întors decât în 1957.

De data aceasta având sprijinul Franţei, Marii Britanii şi al Rusiei. Se presupune că alte baze naziste au existat în zone izolate ale Americii de Sud, probabil în munţii din interiorul junglei şi, foarte posibil, în zona cu fiorduri din sudul statului Chile. Conform cărţii „Cronicile lui Akakor“, publicată pentru prima dată în limba germană de ziaristul Karl Brugger, un batalion german s-a refugiat într-un oraş subteran aflat la graniţa dintre Brazilia şi Peru.’ Brugger a fost un ziarist german care a trăit la Manaus şi a fost asasinat în suburbia Ipanema a oraşului Rio de Janeiro în 1981.

About The Author

Dr. Emil Strainu @ Jurnalul Conspiratiei
Ufolog, autor, general

Comments

comments