Home / Carti / Radu Cinamar – Pergamentul secret

Radu Cinamar – Pergamentul secret

 

Radu Cinamar  - Pergamentul secret

După o pauză considerabilă de la editarea volumului 3 al seriei, revin cu prezentarea unor aspecte inedite care implică atât modificarea spectaculoasă a statutului meu profesional, cât şi unele particularităţi nebănuite ale cunoaşterii şi existenţei omului. Par douălucruri diferite, dar ele se integrează în curgerea naturală a evenimentelor petrecute după întoarcerea din expediţia prin tunelul spre Egipt. Pot spune chiar că experienţele pe care le-am trăit atunci, precum şi cunoştinţele preţioase dobândite prin bunăvoinţa lui Cezar Brad, au contribuit atât la maturizarea mea spirituală, cât şi la integrarea surprinzătoare într-un domeniu relativ străin mie până la acel moment.

Ştiu că au trecut aproape doi ani marcaţi de tăcere din partea mea, însă îl rog pe cititor să înţeleagă că lucrurile au luat o turnură complet diferită în ceea ce măpriveşte, că au intervenit elemente neprevăzute a căror dezvăluire sper să compenseze, măcar într-o anumită măsură, această aşteptare. Nu voi face decât să relatez succesiunea evenimentelor aşa cum le-am trăit în acest interval de timp; aceasta ar fi partea uşoară. Partea dificilă, însă, va fi aceea de a reuşi să explic cât mai bine şi corect elementele incluse în Pergamentul primit de la zeiţa Machandi. Este adevărat că mă voi ghida după indicaţiile şi observaţiile importante pe care le-am primit de la Repa Sundhi, adică de la doctorul Xien, atunci când el a realizat traducerea textului secret, desluşindu-mi unele aspecte oculte ale acestuia. Totuşi, dată fiind responsabilitatea pe care o am la prezentarea traducerii şi comentariilor respective, consider această parte a cărţii ca fiind cea mai dificilă. După puterea de înţelegere a fiecăruia şi mai ales după afinităţile sale, noţiunile revelate în textul Pergamentului pot deschide cititorului atent un orizont complet diferit în percepţia vieţii şi a ţelurilor sale.


Comments

comments