Home / Conspiratii Romanesti / Altele / Portale spre Lumea Subterana

Portale spre Lumea Subterana

 

porti-suberneDacă ar trebui să studiem această problemă în mod cronologic raportat la vremurile noastre, pentru unii dintre noi povestea ar putea începe cam aşa: în anul 1960, un grup de savanţi ruşi a săpat în Siberia o gaură de 14 km adancime. Geologii sovietici au făcut cercetări în Siberia asupra interiorului Pământului.

Expediţia ştiinţifică a fost condusă de specialişti care erau echipaţi cu cele mai performante instrumente de cercetare şi analiză a datelor.

VOCI ŞI ŢIPETE DIN INFERN

Maşinăriile de forat au făcut un puţ de 14,4 km adâncime pentru a face cercetări asupra proceselor de deplasare a magmei şi asupra temperaturii.

Conform relatării de la faţa locului, dintr-o dată burghiul şi-a accelerat rotaţiile. „Trebuie să fie numai o singură explicaţie. în adâncimea centrului Pământului este o cavitate”, a spus doctorul Azakov, conducătorul expediţiei din Siberia.

Următoarea surpriză a fost mărimea temperaturii măsurate în mijlocul Pământului. Calculele au indicat că temperatura a fost în jur de 1.100 grade Celsius.

Ultima descoperire a fost si mai şocantă. La anumite intervale, au ascultat cu atenţie mişcările subterane cu microfoane siiprasensibile care au coborât prin gură.

Ceea ce ei au auzit după aceea a schimbat logica ştiinţifică în frică. Ei au auzit strigăte omeneşti, vaiete de durere, milioane de suflete care ţipau şi urlau pe fundal. După această înfricoşătoare descoperire, aproape jumătate din cercetători au încetat de frică lucrul la proiect. Microfoanele au rămas sub pământ şi s-au topit.

„UŞA” SPRE IAD

Concluzia unora dintre ei a fost că Iadul există! Sunetele, spuneau ei, veneau din Infern!

In lume sunt multe locurile unde de-a lungul timpului s-au petrecut fenomene ciudate legate de ceea ce de regulă numim „lumea subterană”. Straniu este că aceste fenomene nu pot fi explicate folosind logica modernă…

Unul din aceste locuri este „uşa spre Iad” descoperită cu ani în urmă în fosta Republică Socialistă Sovietică*’ Uzbekistan.

Povestea acestui loc din Uzbekistan, în apropierea oraşului Darvaz, numit de localnici „uşa spre Iad” durează de peşte patru decenii.

Geologii făceau forări pentru a descoperi noi filoane de gaz şi la un morpent dat s-a ajuns la o cavernă, însă nimeju nu a îndrăznit să meargă acolo din canăă’că peşjera s-a umplut cu gaz.

Geologii au luaţ decizia să îi dea foc, astfel încât nici uji gaz otrăvitor să nu iasăla suprafaţă şi să sb răspândească în atmosferă.

Nu se ştie câte tone de gaz au ars de patru decenii încoace, deoarece focul este continuu, arde şi astăzi, iar sursa pare inepuizabilă.

Geologii spun că aşa ceva nu este posibil cel puţin dintr-un punct de vedere! Resursa de gaz ar fi trebuit să se epuizeze cu mult timp în urmă.

Un alt fenomen bizar îl reprezintă apariţia unor gropi a căror natură este inexplicabilă în pădurile Federaţiei Ruse.

De la sfârşitul anilor ’80 încoace se întâmplă nişte fenomene ciudate în unele păduri din Rusia, unde oamenii găsesc gropi foarte adânci, în locuri în care nu are cum să pătrundă nici un mijloc de transport care să aducă un echipament necesar să sape.

Nimeni nu îşi explică cum a,u apărut şi la ce folosesc aceste gropi ce par fără fund. Pentru că am vorbit de Portaluri spre Iad nu putem uita şi celebra „Gură a Iadului” de pe teritoriul’ SUA. In 1962, un incendiu de mică amploare din localitatea Centralia (Pennsylvania) a migrat către un filon de cărbune antracit aflat sub oraş.Flăcările de la suprafaţă au fost stinse, însă în subteran cărbunele a ars în continuare, astfel încât, în 1984, incendiul a scăpat complet de sub control şi oraşul a trebuit să fie evacuat.

In zilele noastre, Centralia este un Ioc abandonat şi fantomatic, iar cărbunele continuă sa ardă în subteran. In iarna anului 2006, sunete mecanice deosebit de puternice se auzeau din subteranul statelor americane Georgia şi Utah. Zgomotele ce iritau populaţia şi nelinişteau autorităţile au durat luni de zile şi au rămas fără’explicaţie.

Când au încetat, la o lună au reapărut sporadic în alte state din centrul SUA.

BUCUREŞTIUL SUBTERAN

Cu milioane de ani în urmă, pe locul unde este astăzi Bucureştiul se întindea Marea Getică. Treptat, fundul mării s-a ridicat, iar marea s-a retras, făcând loc mănoasei Câmpii Române.

Cu toate acestea, un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei părţi a fostei mări, sub forma unui lac subteran. Ne explică domnul Andrei Mocanu, geolog de profesie, care la ora actuală scrie despre istoria geologică a Bucureştiului: “Practic ce s-a întâmplat în acele vremuri: din cauza efortului pământului, scoarţa terestră s-a ridicat, pur şi simplu, formând o concavitaţe în care s-a păstrat apa mării milenare. Imaginaţi-vă următorul aspect: aveţi o saltea de plajă, plină cu aer. Puneţi pe ea o găleată cu apă, plină, la mijloc, apoi îndoiţi cele două margini ale saltelei până când se împreunează. în felul acesta găleata a rămas la mijloc, dar în acelaşi timp este complet acoperită de? cele două margini ale saltelei. Exacrt asta s-a întâmplat cu Marea Getică: apa s-a retras parţial, iar marginile scoarţei terestre s-au încreţit până când au format zona de deal pe care s-a ridicat, ulterior, Bucureştiul”.

în susţinerea teoriei sale, domnul Mocanu aduce fenomenele care se petrec fie zilnic în staţiile de metrou, fie în perioadele cu ploi, când canalele se înfundă. „Apa se scurge, e adevărat, dar la un moment dat lacul subteran se umflă şi dă pe dinafară, lucru care duce la saturaţia pământului cu apă şi la apariţia fenomenului de băltire.

Fenomenul nu are nici o legătură cu aşa-zisa canalizare defectuoasă – care oricum este defectuoasă -, ci cu satu-raţia cu apă a pământului. Apoi, mi-mi spuneţi că nu aţi remarcat, faptul că în anumite staţii de metrou, indiferent dacă este zi sau seara, se aude curgând permanent o apa. Nu e vorba despre nici un râu, ci pur şi simplu de canalele prin care apa de la suprafaţă se scurge în lacul subteran”.

Mai mult, domnul Mocanu consideră că Ceauşescu a făcut, printre multe altele, o greşeală capitală în perioada de urbanizare şi modernizare a Bucureştiului: a construit lacul de la Ciurel, pe Dâmboviţa. Iniţial lacul s-a vrut să fie transformat în primul port pe Dâmboviţa, bărci şi vaporaşe de mic tonaj urmând să străbată drumul până al Dunăre. „Din nefericire, presiunea pe care lacul Ciurel o exercită asupra pânzei freatice din adâncime s-a dovedit fatală, aducând o serie de izvoare mai mici sau mai mari către suprafaţă, împiedicând deversarea acestora în iacul de sub Bucureşti”.

EMISII DE GÂZE PERICULOASE

Şi asta nu este totul, presiunea exercitată ducând la apariţia unui pericol despre care cei mai mulţi nici măcar nu au habar, anume pungile cu gaze de sub oras. „Unii spun că din cauza lucrărilor de punere a conductelor cu gaz în Bucureşti, s-a ajuns la situaţia în care Capitala stă efectiv pe o bombă ce poate exploda în orice ceas. Este o aberaţie şi în acelaşi timp este purul adevăr. De ce este o aberaţie? Simplu, pentru că în caztil unei explozii locale, alimentarea cu gaze se întrerupe aproape instantaneu.

Deci ar putea, cel mult, să aibă loc o explozie undeva la un bloc, cel mult. în acelaşi timp însă, Bucureştiul stă pe o acumulare de gaze. Acestea s-au format, de-a lungul milioanelor de ani, prin putrezirea animalelor marine care trăiau pe vremuri în Marea Getică şi care au fost izolate în momentul în care pământul s-a încreţit şi a format concavitatea în care se găseşte lacul subteran, iar presiunea exercitată de Lacul Morii şi de apele subterane riscă oricând să împingă aceste gaze spre suprafaţă. Din păcate, nu există o modalitate de ardere controlată a acestor gaze, pentru că orice flacără care ajunge în adânc poate transforma zona într-una deşertică.

Cu toate acestea, există o minune care până acum a făcut faţă pericolului din adâncuri: canalele şi subteranele Bucureştiului. Şi nu vorbim despre canalele construite de comunişti, ci despre subteranele existente de mii de ani în această zonă. Domnul Iulian Georgescu, profesor de istorie, are propria sa opinie: „Aduceţi-vă aminte că fanarioţii se plimbau cu trăsura pe sub pământ. Chiar credeţi că, într-o sută de ani, acei fanarioţi puteau să construiască asemenea coridoare tainice? Păi să nu uităm cât a durat ca să fie preschimbate 5 subteranele şi transformate în metrou, c asta la sfârşit de secol XX, cu utilaje şi oameni.

Deci cum vă închipuiţi ca puteau să facă acei fanarioţi lucrările de amenajare a subsolului cu o sapă şi o găleată rudimentară?! Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna şi ele sunt ; pomenite chiar şi pe vremea dacilor. Pentru că Bucurestes în anul 292 î.H. era atestat documentar ca fiind capitala Gaetiei (Getiei), condusă în acei ani de Dori regis tfiracum: Dromichaites, cum I i-au spus grecii sau Doru Mihăiţă, aşa cum i se spunea în realitate”.

Subteranele, indiferent cine le-a  construit, au scăpat până acum  Bucureştiul de o eventuală explozie, gazele acumulate în adânduri găsind loc de trecere către suprafaţă şi într-o  asemenea concentraţie încât să nu fie periculoase pentru oameni.


„Se mai întâmplă ca uneori o pungă mai mare de gaze să iasă din adâncuri şi atunci, de regulă, bucureştenii se plâng de dureri de cap, de ameţeli sau au o stare de somnolenţă, de lene. Nu e vorba despre nici o boala pe sistem nervos sau de nici o oboseală cronică, aşa cum lasă unii să se înţeleagă, ci pur şi simplu de inhalarea unei cantităţi prea mari din acele gaze. Acum doar’nu o să vreţi să se anunţe la televizor că Bucureştiul este în pericol, că doar banii în Bucureşti se fac c şi cele mai mari interese aici sunt”.

Numai că blestemul care a căzut pe s neamul geţilor s-a transmis şi către noi, urmaşii lor. Pentru că ceea ce ne-a salvat până acum ne poate aduce pieirea de acum înainte. Subteranele de sub capitală, deşi construite după forma unui ) furnicar, au adus cu ele un pericol nou: oraşul se poate surpa sau măcar unele zone ale acestuia, întrucât a ajuns să semene cu un uriaş şvaiţer.

„Este şi motivul principal pentru  care reţeaua de metrou este permanent  prelungită”, este de părere domnul Mocanu. „Pentru că prin asta o serie de subterane sunt cimentate, betonate şi întărite cu liniile de metrou, ducând la o creştere a securităţii zonei respective.

Cel mai mare dezastru s-a petrecut în timpul cutremurului din 1977, când, din cauza acestor goluri de sub oraş, aproape tot centrul Bucureştiului s-a năruit.

Atunci s-a alarmat Ceauşescu şi a pornit campania de construire intensivă a metroului, oferind poporului o explicaţie plauzibilă şi ascunzând existenţa trecătorilor subterane de teama de a nu fi folosite de eventualii disidenţi”.

Cei care au lucrat la metrou au văzut şi au auzit lucruri greu de crezut. Mircea Ioanid, pensionar, îşi aminteşte cu groază nişte întâmplări din anii ’80 al căror martor a fost pe când căra cu basculanta pământ din subteran.

„Nu am fost singurul care am trăit astfel de întâmplări, dar sunt singurul care a mai rămas în viaţă după tot ce s-a întâmplat. Pentru că pământul i-a înghiţit, pur şi simplu, pe ceilalţi. Pământul era viu, la propriu. Şi eu’ eram tânăr şofer şi în putere şi nu mă temeam aşa, cu una cu două, dar când îmi amintesc de întâmplările respective, mi se zbârleşte şi acum părul în cap de frică”.

Dumnealui susţine că, în 1982, unul dintre excavatoare a scos la suprafaţă un cadavru bizar. Avea în jur de 2 metri si ceva şi era îmbrăcat straniu, cu un fel de robă roşie şi cu o mască neagră pe faţă. Pielea era de o culoare maronie. Ceea ce ne-a uimit pe toţi a fost senzaţia că acel bărbat era înca viu. Avea ocliii larg deschişi, iar faţa sa, deşi cu trăsături frumoase, inspira teamă.

Unul dintre colegii mei chiar a făcut o glumă si spunea că aşa trebuie să arate Satana, dacă o exista. Nu ştiu dacă a fost o simplă coincidenţă sau mai mult, dar la câteva zile după, pe colegul ăsta l-au descoperit mort. La autopsie medicii au spus că avea toate organele interne împrăştiate, ca şi cum ceva îi explodase în interior”.

Dar ceea ce i-a uimit pe cei câţiva lucrători care au văzut cadavrul a fost obiectul ciudat pe care arătarea îl ţinea în mână şi care semăna cu un baros mai mare, terminat cu o secure cu două tăişuri.

„Şi nu atât arma din mâna arătării ne-a uimit, cât mai ales faptul că nu mai văzusem niciodată nimic asemănător şi că, deşi părea că stătuse sub pământ timp de sute de ani, nu avea nici un fel de rugină pe ea. Arma şi cadavrul au fost izolate până urma să vină un specialist, dar în seara respectivă au dispărut complet, în mod surprinzător”.

PĂMÂNTUL VIU

„Au venit cei de la Securitate şi ne-au întors pe toate feţele, ne banuiau că suntem înţeleşi cu cineva din străinătate şi că am ascuns cadavrul. Dar am trecut şi de asta. în schimb, ceilalţi colegi ai mei au dispărut, pe rând, înghiţiţi de pământ, fără ca cineva să mai dea de urma lor.

La dispariţia unuia am fost de faţă şi nu am putut uita nici acum urletul animalic pe care l-a scos, strigând, încercând să se agaţe cu unghiile de o margine de pământ: «Nu-l lăsa Mircică să mă ia, aoleo măicuţa mea, ai milă de mine…». Eu sunt singurul care am scăpat pentru că mi-am cerut transferul pe un alt şantier”. Legendele vechi vorbesc despre o răscoală a uriaşilor şi a titanilor împotriva stăpânului de atunci al Pământului, respectiv Zeus. Răsculaţii au învins în prima fază, dar zeii au fost ajutaţi de eroul pelasg Hercule, care i-a învins, i-a ferecat cu lanţuri grele şi i-a aruncat sub pământ. Tainiţa în care au fost azvârliţi titanii se pare să fi fost Bucureştiul, iar subteranele au fost construite de Hefaistos, zeul din adâncuri, special încât nici una să nu ducă la suprafaţă.

Domnul Alexandrescu Tiberiu, etnolog şi folclorist, spune că legenda Minotaurului este adevărată, dar realitatea a fost deformată.

BUCUREŞTI – ORAŞUL BUCURIEI!

„Bucurestes a fost numit aşa în urma victoriei asupra titanilor, pentru că zeii cei vechi s-au bucurat de triumful lor vremelnic şi au construit un oraş în care oamenii să se bucure mereu şi să celebreze de-a pururea victoria asupra titanilor. Numai că aici, sub Bucurestes, a fost construită, de asemenea, şi cea mai crudă închisoare, ferecată cu lacăte magicei un labirint în care cei care pătrundeau nu mai ieşeau niciodată la suprafaţă, pentru că nu mai reuşeau să găseasca drumul.

Vă întrebaţi de ce oare nu le dădea prin minte să’facă semne pe pereţi şi să meargă după ele? Simplu, penthi că labirintul însuşi era viu şi îşi schimba reţelele de colidoare permanent. Pământul acesta, domnilor, a fost un pământ viu dintotdeauna. De aia ţara s-a numit Getia sau Geia, iar geţii au fost fiii săi”.

Şi tot aici, în labirintul de sub Bucurestes, domnul Tiberiu consideră că au fost închişi ultimii zei de către Apostolul Andrei, cel care i-a creştinat pe daci.

„Poate o să vi se pare ciudat că un intelectual ca mine crede în zei şi în forţe nevăzute. Credeţi-mă când vă spun urî lucru: cu cât ştiinţa se dezvoltă mai mult, cu atât mai muit ea se apropie de Dumnezeu. Ajungem să ne punem nişte întrebări fireşti, iar răspunsurile nu le putem găsi în această lume, pe calea raţionamentului logic. Iar fenomenele din adâncul Bucureştiului sunt dincolo de orice logică şi raţiune”, încheie domnul Tiberiu. Pentru a afla mai multe, ne-am adresat unui mic grup de specialişti în domeniul paranormalului şi i-am rugat să ne ajute să ne formăm o părere asupra lucrurilor pe care le-am aflat. Irina Asaftei, Remus Dumitru şi Petre Petră simt mediumuri cunoscute în lumea lor şi care se ocupă cu măsurarea câmpurilor de forţă şi a perturbărilor acestora. De la ei am aflat un lucru interesant, anume că, din punct de vedere energetic, Bucureştiul este poziţionat pe un nod de energie negativă telurică.

O SPIRALĂ A DESTINULUI

„Asta nu înseamnă că Bucureştiul este negativ, d că acel câmp, în funcţie de direcţia sa de expansiune, poate afecta viaţa de la suprafaţă fie pozitiv, fie negativ. Curgerea energiei se face sub forma und spirale care se deplasează periodic în jurul unui punct de sprijin. Când sensul de curgere a spiralei este în sus, la suprafaţă totul se resimte sub forma unui boom economic, al unei dezvoltări puternice, al unui nivel de trai îmbelşugat. Când spirala se învârte şi direcţia de curgere a energiei este către’ centrul pământului, atunci avem la suprafaţa o perioadă de regresie economică, de’ dezastre, de boli şi nefericire. Iar când spirala deplasează energia lateral, de regulă exista momente de stagnare economică şi spirituală la suprafaţă”.

CONSTRUIREA DE BISERICI NOI

Din păcate, toţi trei sunt de acord cu un aspect: direcţia ele deplasare a energiei nu poate fi prevăzută ci doar constatată şi măsurată, ceea ce înseamnă că nu se pot lua măsuri pentru contracararea efectelor negative. „Mai ales că nu există o regulă a deplasărilor: pot fi trei deplasări laterale urmate de una verticală în sus sau în jos sau pot fi cicluri de câte o singură deplasare în jurul punctului de sprijin”.

Cu toate acestea, dumnealor susţin că, în ultimii ani, oamenii au găsit, voluntar sau involuntar, o metodă ca sâ contracareze deplasările din adâncuri: construirea bisericilor ortodoxe. Finisarea unei biserici activează câmpuri de forţă deosebite si fac în aşa ) fel că deplasarea energiei sa se orientezeu treptat, către în sus sau cel mult lateral. în ultimii 15 ani de când ne cunoaştem noi, cm remarcat practic că la fiecare biserică ortodoxă construită, câmpul de forţe de \ sub Bucureşti s-a schimbat, a devenit mai stabil şi mâi puternic, ca şi cum fiecare lăcaş de cult a funcţionat ca un fel de amplificator şi stabilizator de energie telurică”, încheie doamna Asaftei. Stând şi analizând fiecare dintre opiniile specialiştilor, nu am putut să nu mă gândesc, cu groază, că fiecare zi este o zi periculoasă şi poate fi ultima zi din viata unei metropole. Şi abia atunci am realizat cât de înţelepţi au fost strămoşii noştri numind acest oraş Oraşul Bucuriei, oraşul care trăieşte intens fiecare ceas din viaţa sau oraşul care se bucură de fiecare secundă ce i-a fost dăruită sau hărăzită… Poate de zeii din adâncuri, poate de titani sau poate de entităţi a căror existenţă mintea noastră raţională şi logica se tem   să o recunoască sau sâ o accepte.

Autor: Dr. Emil Strainu

Comments

comments