Home / Conspiratii Mondiale / Controlul lumii / Ordinul Illuminati şi Noua Ordine Mondiala

Ordinul Illuminati şi Noua Ordine Mondiala

 

noua ordine mondialaExistă unii care cred că un grup puternic de indivizi a manipulat cursul evenimentelor globale timp de secole, în cadrul unei conspiraţii menite să le asigure controlul asupra lumii şi crearea unei Noi Ordini Mondiale.

Se presupune că această cabală a fost pusă la cale, iniţial, de 13 familii legate genetic (sau Illuminati), a căror linie de urmaşi se întinde astăzi la toate palierele puterii. Se crede că oamenii cei mai bogaţi din lume, cei mai importanţi politicieni, cei mai puternici lideri din lumea afacerilor şi elitele aristocraţiei, inclusiv nobilimea britanică, sunt toţi membrii acestei familii.

Cărui scop i se dedică toţi aceştia? Crearea unui stat feudal cum nu s-a mai văzut din Evul Mediu, în care clasele de mijloc să dispară, impunându-se un sistem social în care să predomine doar conducători şi supuşi. Această Noua Ordine Mondiala (sau guvernare mondială unică) ar fi lipsită de gra­niţe naţionale şi regionale şi ar funcţiona pe baza unui singur sistem mo­netar. Ordinea ar fi asigurată de forţele guvernului mondial unic şi de o armată unificată. Doar cei supuşi ar supravieţui, iar cei care se răzvrătesc ar fi persecutaţi până la anihilare.

Un alt scop principal al acestui stat fascist, după cum se vehiculează, ar fi reducerea masivă a populaţiei planetei, chiar până la cifra de un miliard de oameni, spun unii. Nivelul actual al populaţiei reprezintă o ameninţare gravă la adresa resurselor naturale ale pământului şi a perspectivelor sale de supravieţuire pe termen lung. Totodată, se crede, o populaţie numeroasă ar ameninţa cercurile conducătoare şi păstrarea controlului.

Se afirmă că această Noua Ordine Mondiala s-a aflat în spatele celor mai multe dintre evenimentele din istoria modernă recentă care au cauzat pierderi uriaşe de vieţi omeneşti sau au redus puterea altor grupuri. Cele două mari războaie din secolul XX, Marea Criză din anii 1930, Războiul din Coreea, Războiul din Vietnam, căderea imperiului sovietic, ambele războaie din Golf, războiul din Balcani, nenumăratele conflicte din Africa şi din Orientul Mijlo­ciu, epidemiile de SARS şi H1N1, valul tsunami din Oceanul Indian şi actuala recesiune globală, în spatele fiecăreia dintre acestea a existat, după cum se spune, o mână invizibilă.


Unii spun că sabotajul şi manipularea sunt şi mai vechi, datând chiar din vremea cruciadelor care, se crede, au fost declanşate de un clan de Illuminati numit cavalerii templieri, sectă militară a Prioratului de Sion. Sângele care s-a vărsat şi vieţile care s-au pierdut de-a lungul secolelor au făcut toate parte dintr-un plan pentru impunerea unei rase superioare care să controleze lumea.

In prezent conspiraţioniştii cred că majoritatea liderilor din ţările indus­trializate moderne sunt membri sau colaboratori ai acestui grup, la fel şi cei mai importanţi jucători din industrie sau din domenii influente precum extracţia de petrol, serviciile bancare şi industria farmaceutică. Cei care nu au acceptat să renunţe la putere în favoarea acestei Noi Ordini Mondiale au fost eliminaţi. Unii afirmă că asasinarea lui John F. Kennedy şi a fratelui său a fost orchestrată de Illuminati deoarece amândoi reprezentau o ameninţare pentru baza lor de putere, în vreme ce familia Bhutto din Orientul Mijlociu a devenit o ţintă din cauza eforturilor lui Aii şi, mai recent, ale lui Benazir de a asigura mai multă stabilitate în Pakistan. Dispariţia altor personaje de marcă care au luptat pentru pace şi ale căror idealuri erau contrare celor ale Ordinului Illuminati, precum John Lennon, au fost atribuite şi ele acţiunilor acestui grup.

Dar dacă toate acestea sunt adevărate, cum au reuşit Illuminati să îşi păstreze existenţa şi activităţile învăluite într-un secret aproape deplin? De ce nu a avut loc nici o revoltă populară împotriva acestei lăcomii şi foame de putere? O explicaţie răspândită o reprezintă faptul că acest grup a utilizat programe de control al minţii prin care a împiedicat societatea să adopte în masă o atitudine radicală, inclusiv proiectul secret al CIA, MK-Ultra. Să fie Ordinul Illuminati în permanenţă cu ochii pe toţi şi pe toate?

Comments

comments