Home / Conspiratii Mondiale / Religie - Spiritualitate / Misterul de la Rennes-le-Chateau

Misterul de la Rennes-le-Chateau

 

Rennes-le-ChateauApariţia cărţii Sângele Sfânt si Sfântul Graal, scrisă de Michael Baigent, Henry Lincoln şi Richard Leigh în 1982, a iscat valuri de controverse în toată lumea occidentală. Elucidarea de către Lincoln a misterelor care învăluiau micul sat francez Rennes-le-Chateau a dat la iveală o conspiraţie care data încă de la naşterea lui Hristos. Ar putea acest fapt să arunce o nouă perspectivă asupra ultimilor 2000 de ani din istoria noastră?

Primul mister a luat naştere în jurul preotului paroh care păstorea în acest sat la sfârşitul secolului al XlX-lea. Numele său era Berenger Sauniere. între 1885 şi 1891 a câştigat suma obişnuită pentru un preot al acelor vremuri şi a dus o viaţă simplă şi liniştită. Işi dorise multă vreme să restaureze biserica din sat, care se sprijinea pe fundaţiile unei structuri mult mai vechi, datând din secolul al Vl-lea. Aceasta era într-o stare de degradare avansată. Cu o finanţare modestă din partea satului, Sauniere a pornit un plan de restaurare, pe parcursul căruia a găsit într-una dintre coloanele goale ale altarului patru pergamente păstrate în tuburi de lemn închise. Pergamentele constau dintr-o serie de coduri aparent incomprehensibile, dar, în timp, mesajele lor au devenit mai clare. Literele în relief din cel de-al doilea pergament alcătuiau un mesaj coerent: LUI DAGOBERT II ŞI LUI SION ÎI APARŢINE ACEASTĂ COMOARĂ ŞI EL ESTE ACOLO MORT. Deşi nu era sigur ce însemna acest lucru, Sauniere şi-a dat seama că descoperise ceva important. S-a dus imediat la Paris cu speranţa să găsească răspunsuri. Sauniere şi-a petrecut acolo trei săptămâni. Nu se ştie ce s-a întâmplat, dar ceea ce ştim este că el, un preot provincial, a fost primit în cele mai distinse cercuri ecleziaste.

După această călătorie, misterul a început să capete proporţii. Lincoln susţine că, pentru început, cheltuielile lui Sauniere păreau să depăşească cu mult mijloacele sale materiale. Până la sfârşitul vieţii sale, în 1917, s-a cal­culat că acesta cheltuise milioane de franci, adesea în circumstanţe aparent bizare. Biserica a fost redecorată, dar într-o manieră foarte neconvenţională, astfel că deasupra intrării principale se afla inscripţia în latină cu mesajul: TERRIBILIS EST LOCUS ISTE (ACEST LOC ESTE ÎNFRICOŞĂTOR), iar frescele ţipătoare de pe zidurile bisericii păreau toate să se abată de la învăţăturile bi­blice. în cazul celei de a noua opriri de pe Drumul Crucii, de exemplu, în care se arată cum trupul lui Iisus este dus în mormânt, în fundal se vede o Lună plină. Ce mesaj se transmite aici? Biblia afirmă că îngroparea lui Iisus a avut loc după-amiază, deci să fie acest lucru doar o interpretare conform căreia îngroparea s-a petrecut, de fapt, la căderea serii? Sau ilustrează, într-adevăr, punerea lui Iisus în mormânt? N-ar fi posibil să fie vorba, de fapt, despre scoa­terea sa din mormânt, în loc de îngropare?

Viaţa lui Sauniere a devenit din ce în ce mai misterioasă. Intrarea sa în clasele superioare ale societăţii pariziene părea cel puţin absurdă, dar ascen­siunea sa nu a ridicat la fel de multe întrebări ca şi puternicul interes mani­festat de biserică faţă de descoperirile sale sau ca scutirea de taxe care i-a fost acordată ulterior de Vatican. Se zvoneşte că, atunci când a fost chemat la patul de moarte a lui Sauniere, preotul paroh din satul vecin a fugit din ca­mera bolnavului, vizibil tulburat, şi a refuzat să-i asculte spovedania. Con­form unui martor, acel preot nu a mai zâmbit niciodată. Şi de ce ar fi vorbit menajera sa, Mărie Denardaud, care i-a fost tovarăşa de-o viaţă, despre un „secret“ care i-ar fi asigurat nu doar bogăţii, ci şi putere?

E posibil ca Sauniere să fi descoperit o sumă uriaşă de bani undeva, pe parcursul acestei poveşti. Dar Heniy Lincoln explorează posibilitatea ca el să fi scos la iveală ceva mult mai scandalos, cu adevărat periculos. Este posi­bil, oare, să fi descoperit informaţii care ar fi afectat întreaga concepţie a Occidentului asupra istoriei religioase? Să fi făcut aceşti bani parte dintr-un vast şantaj ecleziast? Sau chiar o plată pentru tăcere? Oricare ar fi răspunsul, Vaticanul a părut să se teamă de el câtă vreme a trăit şi i-a stat la dispoziţie gata să-i satisfacă orice dorinţă. Nu ştim dacă îi şantaja sau nu, dar s-ar părea că avea o influenţă care depăşea cu mult liniştita zonă rurală Rennes- le-Château. Pe patul de moarte i-a transmis acest secret menajerei sale. Ea a dus secretul în mormânt, însă misterul continuă.


Henry Lincoln afirmă că nu şi-a propus să discrediteze dogmele creştinis­mului, dar cercetarea sa, inspirată de misterul care-1 învăluie pe Sauniere, dezvăluie o reţea de conspiraţii obscure care, inevitabil, pun sub semnul întrebării întreaga cultură creştină. Ipoteza sa porneşte de la ideea că, de fapt, Iisus a fost căsătorit. Nu există nici o afirmaţie explicită în Evanghelii care să susţină acest lucru, dar dacă pretindea că este rabin, acest fapt ar fi fost aproape o condiţie obligatorie. Legea iudaică stabilea destul de categoric că un bărbat necăsătorit nu putea fi învăţător. Mai mult, episodul nunţii din Cana ne face să ne întrebăm dacă nu cumva această ceremonie a fost, de fapt, propria nuntă a lui Iisus – având în vedere prezenţa Măriei, mama lui Iisus, şi menţionarea repetată a titlului de mire, cu care i se adresau lui Iisus.

Lincoln continuă afirmând că, dacă Iisus a fost căsătorit, dovezile biblice par să o indice fie pe Maria Magdalena, al cărei rol în Evanghelii este în mod intenţionat ambiguu, fie pe Maria din Betania, ca fiind soţia sa. Există şi o teorie conform căreia cele două Marii erau, de fapt, aceeaşi persoană. După cum subliniază Lincoln, biserica medievală şi tradiţia populară susţineau cu tărie acest lucru. O femeie, care reapare pe tot cuprinsul Evangheliilor sub diverse nume şi îndeplinind diverse roluri, ar fi putut fi soţia lui Iisus.

Iar dacă Iisus a fost căsătorit, e posibil oare ca această căsnicie să fi pus bazele unei dinastii, o linie de urmaşi care ar fi ameninţat întreaga civilizaţie romană?

întrebarea dacă Iisus a avut sau nu copii este, din nou, prea puţin expli­cită în Evanghelii, însă, conform argumentului lui Lincoln, se poate pune sub semnul întrebării statutul lui Baraba. Dacă Iisus ar fi avut un fiu, ar fi fost, într-adevăr, probabil ca el să se fi numit „Iisus bar Rabbi“, „Isus, fiul rabinu­lui“. Alternativa, „Isus bar Abba“, „Iisus, fiul tatălui“ s-ar putea referi la fiul lui Iisus, dacă el era, cu adevărat, Tatăl Ceresc.

Apoi, întregul episod al răstignirii este încărcat cu elemente ambigue, după cum susţine Lincoln. Răstignirea era o practică romană rezervată exclu­siv celor care se făcuseră vinovaţi de crime împotriva Imperiului. Acest lucru ar sugera că a făcut, probabil, ceva ce a stârnit mânia Imperiului Roman, mai degrabă decât să încalce legea iudaică. Mai mult, cei care erau răstigniţi mureau, de obicei, în mai mult de o săptămână, în schimb moartea lui Iisus pare să fi fost bine programată pentru a confirma profeţia din Vechiul Tes­tament. Iar conform legilor romane, răstigniţii nu aveau dreptul să fie îngro­paţi, fiind pur şi simplu lăsaţi să putrezească pe cruce.

Dacă Iisus nu a murit pe cruce, ce I s-a întâmplat şi unde s-a dus? A fost învierea un fapt real sau totul a făcut parte dintr-o evadare spectaculoasă? Conform unor anumite legende orientale, El a trăit aproape 80 de ani şi, susţine Lincoln, documentul găsit de Sauniere la Rennes-le-Château cuprin­dea „dovezi incontestabile“ că Iisus încă era în viaţă în 45 d.Hr. Lăsând la o parte povestea Lui, ce s-a întâmplat cu familia Sa? Dacă a avut într-adevăr o soţie şi copii, ar fi fost la fel de urgent şi pentru ei să fugă. Lincoln merge mai departe, întrebându-se dacă este posibil să fi fugit în sudul Franţei. Este posibil ca descendenţii lui Iisus să fi ajuns în Franţa? Evident, nimeni nu poate spune despre o persoană sau alta că este un urmaş direct al lui Iisus, dar, această teorie, în care unii cred, ar putea arunca o nouă lumină asupra sistemului de valori şi gândire al lumii occidentale.

Secretul lui Sauniere a fost bine păstrat. Dar a dat el la iveală oare o uriaşă muşamalizare realizată de biserică, umbrită de legendă şi pierdută în timp? Putem înţelege de ce biserica, la sfârşitul secolului al XlX-lea, era atât de preocupată ca Sauniere să nu dezvăluie ceea ce ştia.

Comments

comments