Home / Conspiratii Mondiale / OZN / Marea Britanie publica dosarele OZN

Marea Britanie publica dosarele OZN

 

Marea BritanieIn luna februarie a anului 2010, Ministerul Apârârii britanic şi Arhivele Naţionale au fâcut publice mai mult de 6.000 de pagini din materialele dosarelor OZN, ce acoperâ anii 1994-2000. Aceasta a fost a cincea “colecţie” de consemnări despre OZN-uri ce era publicată de către cele două instituţii, ca parte a unui proiect de deschidere către un public mai larg.

Unele dintre cele mai dramatice cazuri

Unul dintre dosare povestea despre un om din Birmingham, Anglia, care. pe când se întorcea de la locul de muncă, în martie 1997, la ora 4 dimineaţa, a văzut o navă mare, albastră şi în formă de triunghi plutind peste grădina din spatele casei lui.

Nava nu tăcea nici un zgomot, dar a determinat câinii din cartier să latre, potrivit raportului. “Şi- a luat zborul şi a dispărut” după aproximativ trei minute, lăsând în urmă o “substanţă albă- mătăsoasă“ pe copaci, din care omul a păstrat un eşantion într-un borcan. Nu e clar ce s-a întâmplat cu borcanul sau conţinutul său, dar pentru cei familiarizaţi cu fenomenul OZN este un exemplu clasic de “păr de înger“ de multe ori rămas în urmă după o astfel de apariţie sau aterizare.

Un alt incident interesant dezvăluit de dosarele lansate recent a avut loc în ianuarie 1997. Conform unui raport top-secret al poliţiei, într-o noapte, un om conducea maşina spre casă, prin sudul Ţării Galilor, când a văzut ceea ce el numea “un tub de lumină coborându-se din cer”. Primul său gând a fost că era o masivă “stea“ ce cobora în faţa lui. Telefonul său mobil şi radioul din maşină s-au oprit. A ieşit din autovehicul şi a putut să se plimbe prin lumină, ce era toarte puternică. S-a întors în maşină, având un sentiment de frică şi rău. în curând i-a apărut o afecţiune a pielii pentru care a consultat un medic. Maşina lui a rămas plină de mizerie şi praf.

Alte rapoarte vorbesc despre grupuri de oameni, inclusiv despre unul ai cărui membri, ce lucrau pe un pescador în Marea Nordului, în august 1997, au raportat că au văzut un obiect plat şi rotund-strălucitor ce plutea pe cer. Obiectul a fost vizibil atât cu ochiul liber, cât şi cu binoclul, raportul menţionând că martorii au fost “foarte sceptici faţă de OZN-uri.” Ei au urmărit obiectul pe radarul lor pentru câteva secunde înainte ca OZN-ul să dispară. în două oraşe de pe coasta de est a Angliei, Boston (cel englez) şi Skegness, poliţia a filmat un OZN, în acelaşi timp în care Royal Air Force (RAF) a detectat un “blip neidentificat” pe radarul lor, se scrie în dosar. Incidentul a avut loc în octombrie 1996, când ofiţerii au văzut pe cer “ciudate lumini rotative, intermitente, de culoare roşu, albastru, verde şi alb.”

Membrii unui vapor acostat în Wash, un golf aproape de Boston, au văzut luminile în acelaşi timp în care radarele apărării aeriene RAF detectau “blip-ul” peste Boston. Mediatizarea incidentului a făcut RAF să examineze luminile, identificându-le mai târziu ca fiind stele şi planete strălucitoare, şi a atribuit “blip-ul” radarului unui “ecou permanent“ creat de tumul unei biserici din apropiere. într-un alt eveniment descris în noile dosare, un OZN în formă de “Toblerone“ a fost văzut plutind pe deasupra oraşului Annandale, Scoţia, în iulie 1994. Toblerone este un baton triunghiular de ciocolată elveţiană.

Dosarele includ o schiţă a obiectului, care avea circa 35-40 de metri lungime şi aproximativ 20 de metri lăţime. El plutea în tăcere la aproape 10 metri deasupra unui câmp tară nici o lumină aprinsă şi a fost “observat timp de cel puţin 40 de minute”, se arăta în raport.

Interesul britanicilor faţa de OZN-uri de-a lungul anilor

Ziarul britanic “The Daily Telegraph”, în articolul său online despre lansarea din 2010 a dosarelor OZN. ajucat murdar, intitulându-şi materialul “Extratereştrii rni-au provocat ciudate erupţii ale pielii.” Dar părea să ia mult mai în serios un dosar care datează din 1952, în care pe atunci prim-ministrul, Winston Churchill a cerut o informare despre OZN-uri de la secretarul său de stat pentru Apărarea Aeriană. “Ce înseamnă toate aceste lucruri despre farfuriile zburătoare?”, întreba Churchill. “Ce pot să fie? Care este adevărul?? Faccţi- mi un raport în felul în care vă convine.” Ca răspuns, i s-a comunicat lui Churchill că apariţia presupuselor OZN-uri ar putea fi explicată prin fenomene pământeşti, cum ar fi iluziile optiee, identificarea greşită a avioanelor, păsărilor şi baloanclor sau farse făcute în mod deliberat.

Cu alte cuvinte, acelaşi răspuns pe care guvernele lumii continuă să ni le dea, un non-răspuns conceput pentru a linişti presupusele noastre întrebări copilăreşti. Răspuns ce ne pare la fel de bun ca oricare altul pentru a se constitui într-o modalitate de a începe o lecţie de istorie despre interesul britanic faţă de OZN-uri. Atunci când noile dosare au fost postate online în 2010 pe site-ul Arhivelor Naţionale britanice, ele includeau, de asemenea, un raport de 14 pagini scris de un anume Dr. David Clarke, un cercetător OZN ce predă jurnalismul la Universitatea Sheffield Hallam din nordul Angliei. Clarke are, de asemenea, publicată o carte numită “Dosarele OZN”, fiind citat în mai multe ştiri despre noile dosare, în care vorbeşte despre tranziţia, în rapoartele asupra apariţiilor OZN, de la farfuriile zburătoare cu formă de disc la navele de tehnologie mai avansată, în formă de triunghi, care, treptat, au preluat supremaţia după anul 1950. Raportul lui Clarke oferă o imagine de ansamblu excelentă asupra istoriei OZN-urilor, începând cu primul raport al lui fCenneth Arnold, în iunie 1947.

Arnold, un pilot privat, a raportat că a văzut nouă obiecte ciudate care zburau cu o viteză extraordinară pe cer precum “o farfurie sărind pe suprafaţa apei.” Raportul lui a declanşat aparitiţia unui val de rapoarte similare în America de Nord şi în întreaga lume. în luna iulie a aceluiaşi an, a fost emis un raport al bazei aeriene militare de la Roswell, New Mexico, ce spunea că un obiect în formă de disc a aterizat pe terenul unei ferme din apropiere şi a fost rechiziţionat pentru examinare de către ofiţerii Cartierului General al Armatei a opta a Statelor Unite ale Americii.

“Epoca farfuriilor zburătoare a început”, scrie Clarke. Termenul “OZN” a fost inventat pentru Forţele Aeriene americane de către căpitanul Edward Ruppelt în cadrul Proiectului “Blue Book” (Cartea Albastră-nt. trad.), care e Proiectul “OZN” oficial al Forţele Aeriene americane pentru a înlocui termenul de “farfurii zburătoare”. Deşi termenul OZN, pentru mass-media şi public, a ajuns să fie un sinonim pentru “navă extraterestră”, în accepţiunea forţelor militare ale lumii se referă pur şi simplu la ceva de pe cer pe care observatorul îl poate vedea, dar nu poate să-l recunoască. Unele departamente ale Minis-terului britanic al Apărării (MAp) preferă termenul dc UAP – Unidentified Aerial Phenomena (Fenomene Aeriene Neidentificate), deoarece acest termen nu implică existenţa unui “obiect” de origine extraterestră. în timp ce o mare parte din politica Marii Britanii a fost modelată după verii lor americani, Clarke spune că interesul oficial britanic în OZN-uri datează încă din perioada cuprinsă între 1909 şi 1913, când aeronave- fantomă – obiecte în formă de trabuc şi având proiectoare de lumină – au fost văzute deplasându-se în timpul nopţii peste multe oraşe britanice.

Odată cu creşterea tensiunilor din perioada pre¬mergătoare Primului Război Mondial, ziarele şi unii politicieni au acuzat Germania de trimiterea dirijabilelor Zeppelin pentru spionarea şantierelor navale şi a altor locaţii strategice aflate de-a lungul coastei britanice. Când apariţia unei astfel de aeronave a avut loc deasupra Şcolii Regale de Torpile de la Sheemess, Essex, în octombrie 1912, problema a fost discutată în Camera Comunelor. Acest lucru l-a determinat pe primul lord al Amiralităţii, Winston Churchill, să dispună efectuarea unei anchete. Serviciile Secrete ale Marinei nu au reuşit să rezolve misterul aeronavelor, dar gennanii au fost consideraţi de toată lumea responsabili pentru acestea. Atât Biroul de Război, cât şi Amiral itatea au continuat să ancheteze apariţiile aeronavelor neidentificate şi lumi-nile misterioase în mişcare, pentru că astfel de fenomene aeriene au fost reperate în continuare în multe părţi ale Insulelor Britanice în timpul războiului. în 1916, un raport al Biroului de Război a concluzionat că marea majoritate a apariţiilor ar putea fi explicată datorită planetelor luminoase, proiectoarelor şi fenomenelor naturale. Raportul se încheia prin: “Nu există nici o dovadă care să fundamenteze presupunerea că a existat vreodată o astfel de activitate inamică.”

In timpul celui dc-al Doilea Război Mondial, piloţii RAF, împreună cu omologii lor americani, au început să vadă mingi de foc şi lumini misterioase ce păreau să însoţească aeronavele aliate care operau în Europa ocupată. Piloţii americani au numit fenomenul “Foo Fighters” (luptători foo, nt. trad.). după o bandă desenată al cărei moto era “acolo unde sc află foo. este şi foc.” Deşi “luptătorii foo” nu păreau a fi ostili, ei erau încă o preocupare majoră pentru Ministerul Aerului şi Forţele Aeriene Americane în timpul pregătirilor pentru invazia Franţei. RAF a început să colecteze rapoarte cu privire la Foo Fighters în 1942 şi a împărtăşit, mai târziu, informaţiile pe această temă cu autorităţile americane. Ei au presupus că aceste lumini misterioase erau armele secrete ale germanilor, dar după sfârşitul războiului, forţele de ocupaţie aliate nu au găsit nici o dovadă a faptului că Germania ar fi putut produce astfel dc aeronave sau arme avansate “Foo Fighters”. în mod ironic, s-a descoperit mai târziu că piloţii germani au observat şi ei fenomene inexplicabile similare, atribuind aceste tehnologii secrete aliaţilor.

OZN-urile în Marea Britanie postbelica

Când apariţiile misterioaselor “rachete-fantomă” din 1946 şi 1947 erau în curs de desfăşurare în Scandinavia. ofiţerii de infonnaţii ai Ministerului Aerului din Marea Britanie au clasificat acest fenomen anomial ca fiind rachetele V2 modificate, capturate de la nazişti şi lansate de sovietici. Dar directorul britanic al Serviciilor de Informaţii, un anume Dr. RV Jones, s-a îndoit de această teorie. Bazându-se pe experienţele sale din timpul războiului, el a crezut că sperietura a fost declanşată de observarea unor meteoriţi luminoşi în ţările ce se temeau de expansionismul sovietic. Dosarele publi¬cate recent conţin rapoarte şi corespondenţă între Ministerul de Externe, Ministerul Aerului şi ataşatul britanic la Stockholm.

Rapoartele asupra rachetelor-fantomă au prece¬dat cu şase luni incidentul în care Kenneth Amold observa farfuriile zburătoare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, incident ce a determinat US Air Force să creeze un proiect cu numele de cod “Semne” pentru a investiga misterul ce creştea în amploare.

In preajma acestui moment, generalul-locotenent american Nathan Twining F. a făcut declaraţia, devenită acum celebră: “Fenomenul raportat este ceva real, şi nu imaginar sau fictiv.” Ca urmare a politicii americane, deşi un pic mai lent, guvernul britanic a început ancheta lui oficială în 1950.

In timpul primăverii şi verii aceluiaşi an, a avut loc o explozie de apariţii OZN şi mass-media a început să fie interesată, ceea ce i-a făcut pe înalţii oficiali din guvern şi comunitatea ştiinţifică să ia pentru prima dată în serios subiectul.

Rezultatul direct al acestei cereri de rapoarte prin care să fie studiate mai îndeaproape farfuriile zburătoare a fost formarea unei echipe mici de investigaţii sub patronajul Direcţiei Ştiinţifice de Informaţii/Comitetul Tehnic de Informaţii (DSI/CTI). între timp, un grup numit Partida de Lucru Farfuriile Zburătoare a fost păstrat atât de secret, încât existenţa lui a fost cunoscută de foarte puţini oameni.

Acesta a fost momentul în care, conform dosarelor ce au ieşit la lumină în 1988, Winston Churchill a cerut ministrului său al Aerului informa¬ţiile de bază despre OZN-uri şi i-a fost dat răspunsul standard ce vorbea despre fenomene naturale etc.

Dosarele lansate zece ani mai târziu, în 1998, au dezvăluit modul în care Partida de Lucru a fost creată în august 1950, cu următoarele sarcini:

1)                   examinarea dovezilor despre farfuriile zbu-rătoare disponibile în rapoarte.
2)                   cercetarea de acum înainte a probelor pe care sunt bazate rapoartele de origine britanică asupra fenomenelor atribuite farfuriilor zbu¬rătoare.
3)                   raportarea DSI/CTI a celor observate.
4)                   menţinerea legături i cu evenimentele americane şi evaluarea acestora.

Luarea deciziei de demitizare

în iunie 1951, după investigarea unor rapoarte ale Comandei de luptă RAF, inclusiv al unui grup de piloţi de încercare, care au raportat apariţia fenomenelor necunoscute aeriene. Partida de Lucru a făcut un scurt raport final ce “demitiza” aceste apariţii şi concluziona că farfuriile zburătoare nu există.

Raportul a inclus declaraţia: “Noi. în consecinţă, re-comandăm cu tărie ca să nu se mai facă nici o anchetă asupra fenomenelor misterioase aeriene, cu excepţia cazului în care nu apar probe concrete.” Membrii Partidei de Lucru s-au bazat pe informaţiile proiectului Forţelor Aeriene americane, redenumit “Grudge,” şi cele ale CIA-ului. Parţial, sub influenţa americanilor, Partida de Lucru a ales să “demitizeze” subiectul şi să limiteze eliberarea de informaţii către public cu privire la apariţiile observate de către serviciile armatei. Concluziile sceptice ale grupului de lucru au stabilit şablonul pentru toată viitoarea politică britanică referitoare la OZN-uri.


Dar apariţiile persista

Cu toate acestea, în vara anului 1952, când tensiunile Războiului Rece erau in creştere, un nou val de apariţii a avut loc în întreaga lume. incluzând OZN-urile detectate de radar deasupra Washington DC şi care au determinat US Air Forec să trimită la interceptare avioane de luptă. Spaima a dus la apariţia, în mass-media internaţională, a unor titluri şocante ee au impulsionat memoriul lui Churchill pentru căutarea unei explicaţii din partea Ministerului Aerului.

Primului-ministru i s-a comunicat că nimic nu s-a întâmplat de la raportul din 1951 ce respinge realitatea existenţei farfuriilor zburătoare care să determine personalul aerian să-şi schimbe opinia şi că acesta era, de asemenea, punctul de vedere american. în luna septembrie a aceluiaşi an, această politică a fost din nou revizuită după observarea unor OZN-uri în timpul unui exerciţiu major al NATO în Europa. Cel mai dramatic caz dintre acestea a fost raportat de către un grup de aviatori în Shackleton, care a observat un obiect de argint, circular, apărând deasupra unui aerodrom RAF în North Yorkshire. Unul dintre bărbaţi a spus că a văzut un obiect ce părea să coboare urmărind un avion Meteor, „s-a rotit in jurul axei sale şi apoi a accelerat mai departe, la o viteză asemănătoare unei stele căzătoare.” Din acest moment, agenţia americană a OZN-urilor şi-a schimbat numele în Proiectul Blue Book, în continuare condus de căpitanul Edward Ruppelt. care a scris în dosarele sale că apariţia din North Yorkshire “a determinat RAF să recunoască oficial existenţa OZN-urilor.” Curând după aceea, Ministerul Aerului a decis să monitorizeze rapoartele OZN în permanenţă.

Responsabilitatea a fost delegată unui departament din cadrul Direcţiei adjuncte a Serviciului de Informaţii (DDI)şi au fost date ordine la toate posturile RAF ca orice viitoare rapoarte OZN să meargă direct la DD1 pentru investigaţii suplimentare. Orice eliberare de informaţii trebuia să fie “controlată oficial” şi toate rapoartele trebuiau să fie clasificate ca fiind “confidenţiale”. Personalul a fost avertizat să nu comunice altor persoane decât celor oficiale, informaţie despre fenomenele pe care le-a observat, cu excepţia cazului în care a fost autorizat oficial să facă acest lucru. După ce Ministerul Aerului a fost forţat să ia decizia de a lua rapoartele OZN în serios, oprirea oficială a eliberării de informaţii, a urmat rapid.

Nefolositor în mod politicos

în timp ce Ministerul Aerului s-a prevalat oficial de demitizarea standard, a continuat să accepte rapoarte privitoare la OZN-uri, motivul fiind că “există întotdeauna o şansă de a observa aeronave străine cu design revoluţionar.” Acest factor a rămas o preocupare pentru agenţiile de informaţii până la sfârşitul Războiului Rece. Dar Ministerul Aerului, a adăugat de asemenea: “în ceea ce priveşte manifestările controlate venind din spaţiul cosmic, nu există nici o dovadă concretă a existenţei lor.” în 1958, o aripă civilă a Ministerului Aerului numită S6 (Air) a fost însărcinată cu strângerea de întrebări ale mass-media, publicului şi ale membrilor Parlamentului cu privire la OZN-uri.

Şeful S6 a decis ca politica lor să fie “politi¬cos inutilă,” acelaşi tip de abordare a afacerii-ca- de-obicei ce a fost urmat de omologii lor din SUA. între timp. agenţiile ce se ocupau de problema OZN-urilor acceptau schimbări ce se efectuau împreună cu modificări în structura militară britanică, iar ocazio¬nalele valuri de apariţii determinau Parlamentul să facă anchete oficiale fară însă nici un rezultat. Ministerul Apărării a ales să continue menţinerea interesului pentru acest subiect, astfel încât să poată răspunde la întrebările parlamentarilor şi să poată asigura publicul că OZN-urile nu reprezintă o ameninţare pentru apărarea naţională.

Ultima dată când guvernul a făcut o declaraţie oficială despre politica sa a fost în ianuarie 1979, când OZN-urile au făcut obiectul unei dezbateri îndelungate în Camera Lorzilor, un eveniment iniţiat de către domnul Clancarty, al cărui pseudonim era Brinsley le Poer Trench şi care era autorul mai multor cărţi despre OZN-uri şi subiecte conexe.

Clancarty credea că Ministerul Apărării a avut dovezi că OZN-urile sunt de origine extraterestră şi era convins că acest adevăr a fost ascuns faţă de public. El a fost capabil să smulgă un răspuns la cererile sale din partea guvernului într-un discurs ţinut de Lord Strabolgi, un ofiţer în rezervă al Marinei Regale. Remarcile de la finalul discursului domnului Strabolgi au fost: “Cât despre a spune publicului adevărul despre OZN-uri, este simplu, într-adevăr sunt multe fenomene ciudate pe cer, şi acestea sunt invariabil descrise de către persoane raţionale. Dar există o gamă largă de explicaţii naturale., privitoare la astfel de fenomene. Nu este nimic care să sugereze Guvernului Majestăţii Sale că astfel de fenomene sunt nave spaţiale extraterestre.“

Documente disponibile la Arhivele Naţionale

Raportarea oficială a analizării şi înregistrării apa¬riţiilor OZN a început în 1950, dar nu este nimic subs¬tanţial până în 1962. Aceasta a lost politica standard până în 1967, de distrugere a dosarelor la interval de cinci ani, deoarece acestea au fost considerate a fi de interes trecător, rezultatele multor înregistrări din această perioadă fiind pierdute. Presiunea unui membru al Parlamentului European, în 1970, a dus la examinarea oficială a dosarelor pentru o eventuală trecere a lor la Arhivele Naţionale. Există o notă ataşată la un singur dosar în 1988, spunând că toate dosarele OZN trebuie să fie în permanenţă conservate “ la vedere pentru interesul public în acest subiect.”

înregistrările ce au supravieţuit sunt de obicei formate din patru categorii de materiale:

1)            politica OZN;
2)            activitatea parlamentară, inclusiv răspunsurile la întrebări şi anchete parlamentare;
3)            corespondenţa publică;
4)            rapoarte de observare a OZN-urilor.

Ultima categorie conţine un amestec de scrisori din partea publicului larg şi rapoarte din surse oficiale, cum ar fi Poliţia, Garda de Coastă şi Autoritatea Civilă de Aviaţie.

Metoda cea mai des folosită în rapoartele de observare a OZN-urilor a fost completarea unui chestionar standard, patentat după un chestionar al US Air Force. Pentru o vedere de ansamblu a dosarelor disponibile şi complete, cu trimiteri către dosare deosebit de relevante în parte, vizitaţi site-ul Arhivelor Naţionale la adresa: ufos.nationalarchives.gov.uk. Se poate găsi, de asemenea, textul complet al Dr-ului David Clarke, de care, această secţiune din capitolul referitor la istoria politicii militare oficiale a Marii Britanii a făcut destul de mare uz pe site-ul Arhivelor Naţionale.

Pentru un cercetător care doreşte să studieze apariţiile OZN din Marca Britanie, dosarele puse la dispoziţia publicului de către site-ul de mai sus sunt de o importanţă crucială pentru acest efort.

Mai multe despre dosarele lansate recent

Când cele mai recente dosare OZN din Marea Britanie au fost tăcute publice în februarie 2010, au făcut vâlvă în întreaga lume, şi nu au scăpat privirii cercetăto¬rului OZN american Alfred Lambremont Webre, care publica cercetările sale de “dezvăluire” pe un site numit “Seattle Exopolitics Examiner”.

Webre începe documentul său despre publicarea dosarelor spunând: “într-un tur de forţă politică remar¬cabil prezentat la 18 februarie 2010, un an de pretinse “oficiale divulgări extraterestre“, Ministerul Apărării din Marea Britanie a pus la bătaie încă “un depozit” de date şi dosare asupra OZN-urilor extraterestre, fără nici o notă de însoţire ştiinţifică, cosmică, naraţiuni exopolitice sau cadre de analiză. Webre merge mai departe în a descrie starea de spirit a Ministerului Apă¬rării ca “angajat,” bazându-se pe un memoriu secret al Ministerului Apărării din data de 11 noiembrie 2009 şi obţinut graţie mai sus-menţionatului Dr. David Clarke pe baza Decretului asupra Libertăţii Informaţiei în Marea Britanie şi în care se declară că “rapoartelor de observare primite de la alte surse trebuie să se răspundă printr-o scrisoare standard şi ar trebui să fie păstrate pentru 30 de zile şi apoi distruse, eliminându-sc în mare măsură orice viitoare răspundere FOI şi negare a necesităţii de a elibera dosare post-30 noiembrie 2009 pe viitor“. Memoriul afirmă în continuare că “am evitat în mod deliberat abordări formale ale altor guverne pe această temă. Astfel de abordări ar deveni publice, atunci când dosarele OZN relevante sunt publicate şi ar fi văzute de către “ufologi” ca o dovadă a colaborării internaţionale.

Webre consideră că Marea Britanie şi aliatul său apropiat SU A vor să concentreze informaţiile în cadrul programelor sale secrete făcute împreună cu civilizaţiile extraterestre, în timp ce opresc toate mecanismele de colectare a rapoartelor publice de OZN-uri. Dar public, desigur, raţionamentul este mult diferit. O ştire din Marea Britanie care se ocupa cu memoriul secret dezvăluie “motivele (Ministerului Apărării, nt. trad.) pentru închiderea unităţii sale OZN şi încetarea invitării publicul să trimită detalii cu privire la observarea OZN-urilor.

Se observă că numărul de rapoarte primite de departament a crescut anul trecut, iniţiind resurse suplimentare şi redirecfionarea personalului din activităţi “mai valoroase” ale domeniului apărării. Ministerul Apărării a înregistrat 634 de apariţii OZN în 2009, al doilea total anual după cel din 1978, când au fost 750, conform expertului OZN Dr. David Clarke. Din această situaţie reiese o medie de aproximativ 150 de rapoarte pe an în ultimii zece ani “.

Memoriul, de asemenea, afirmă că telefonul hotline OZN şi adresa de e-mail nu servesc nici unui scop de apărare şi de-abia încurajează corespondenta ce nu are nici o valoare pentru apărare.” Prin urmare, aceste facilităţi ar trebui să fie retrase cât mai curând posibil. “

Urmărind conducerea Americii

Astfel, se pare că Ministerul Apărării din Marea Britanie adoptă acum o politică similară anulării din 1969 a proiectului Blue Book de către US Air Force. Dr. Clarke este de părere că noua politică a Marii Britanii este “ştampilarea finală “ a unei politici prin care “vor doar să se spele pe mâini în totalitate de problema OZN-urilor. A fost doar o piatră de moară legată în jurul gâtului lor încă din timpul Războiului Rece. Ei au decis că orice ar face, dă prost pentru ei.” Clarke a mai spus că noua politică privind distrugerea rapoartelor OZN ar face mult mai dificilă descoperirea adevărului despre astfel de incidente pe viitor. “Este ca şi cum eiîncearcă cu disperare”, a spus Clarke, “să evite să răspundă la cererile FOI pe această temă. Chiar dacă s-a întâmplat ceva destul de grav, probabil acolo unde a existat un contact apropiat cu avionul unei companii aeriene, Ministerul Apărării va spune: “Poate că am avut un raport, dar l-am distrus”. Insă, conform lui Webre, subiectul, totuşi, continuă să aibă informatori ciudaţi pe ici şi colo, care reuşesc să păstreze problema viabilă şi relevantă. De exemplu, hackerul britanic Gary McKinnon, în prezent sub anchetă pentru spionaj, a susţinut câ a găsit dovezi ale unei flote spaţiale antigravitaţionale secrete a Statelor Unite, care inferacţionează cu civilizaţiile extraterestre.

Oare deschide Societatea Regala calea dezvăluirilor?

In luna ianuarie a anului 2010, o reuniune a Societăţii Regale din Marea Britanie s-a ocupat de problema vieţii extraterestre. Cei mai mulţi dintre participanţii la adunarea de elită a oamenilor de ştiinţă au fost, în mare măsură, în necunoştinţă de cauză privind dovezile existenţei unei prezenţe extraterestre pe Pământ, dar un profesor de la Cambridge şi-a exprimat părerea că “extratereştrii ar putea nu doar să semene cu noi, dar să aibă şi slăbiciunile noastre, cum ar fi lăcomia, violenţa şi tendinţa de a exploata pe alţii. în timp ce extratereştrii ar putea fi paşnici, e destul de probabil ca ei să fie în căutarea unui loc unde sâ trăiască”.

Domnul Martin Reese, preşedinte al Societăţii Regale, a declarat: “Ei ne-ar putea privi în faţă şi noi să nu-i recunoaştem… Problema este că noi suntem în căutarea a ceva foarte asemănător nouă, presupunând că aceştia au cel puţin acelaşi tip de matematică şi tehnologie. Bănuiesc că ar putea exista viaţă şi inteligenţă acolo în forme pe care noi nu le putem concepe. La fel precum un cimpanzeu nu poate înţelege teoria cuantică, ar putea exista aspecte ale realităţii ce sunt dincolo de capacitatea de înţelegere a creierului nostru. “în timp ce unii susţin că presupunerile publice, făcute pe această temă de către un grup academic respectat ca Royal Society, ar putea fi un precursor ce pregăteşte publicul pentru Dezvăluire şi poate chiar pentru contactul direct cu extratereştrii, lui Webre i se pare extrem de evident că este o campanie de confuzare intenţionată pentru aruncarea miilor de dosare publicate de către Ministerul Apărării în mocirla din jurul fenomenului OZN atât în Marea Britanie cât şi în întreaga lume. Dezvăluirea a fost adusă mai aproape de adevăr prin publicarea în 2010 a dosarelor OZN ale Marii Britanii? Sau este pur şi simplu o altă mişcare strategică a războiului, în curs de desfăşurare, pentru a menţine prezenţa extraterestră în secret, chiar faţă de oameni ale căror vieţi au fost atât de evident atinse de “fenomenele aeriene neidentificate” şi de ocupanţii lor?

About The Author

Sean Casteel @ Jurnalul Conspiratiei
Jurnalist OZN 

Comments

comments