Iosif Stalin

 

stalinCând Serghei Kirov, „prietenul“, confidentul şi susţinătorul politic al lui Iosif Stalin s-a transformat într-un potenţial rival la conduce­rea Partidului Comunist, a devenit necesar ca acesta să fie eliminat de pe scena politică. Mulţi cred că Stalin a organizat uciderea lui Kirov şi a dat vina pe facţiunea Zinoviev pentru a avea un pretext pentru eliminarea membrilor disidenţi ai partidului. Deşi acest lucru nu a fost dovedit, există legături între asasinul care l-a ucis pe Kirov şi membri ai cercului de apropiaţi ai lui Stalin – se presupune că Stalin a pus la dispoziţie fondurile din care a fost plătit Leonid Nikolaev pentru a executa asasinatul. Nikolaev a fost exe­cutat prin împuşcare, în aceeaşi lună, iar soţia sa a fost ucisă şi ea. Pentru a spori misterul, cei care au fost martori la momentele de după asasinat au murit şi ei în mod straniu în „accidente“ în zilele imediat următoare. Stalin era un conspirator viclean şi a prevăzut valul de adulaţie inspirat de Kirov. Robert Tucker scrie, în cartea sa Stalin in Power, că: „în momentul în care cultul lui Kirov s-a contopit cu cel al lui Stalin, căruia i-a adăugat o strălucire suplimentară, Kirov a devenit «Cel mai bun camarad de arme şi prieten al tovarăşului Stalin». Stalin era prezentat în garda de onoare alături de Kirov, în fotografii vechi, prefăcându-se cel mai afectat dintre toţi cei prezenţi la funeraliile din Piaţa Roşie“.

Dar această crimă unică făcea parte dintr-o conspiraţie mult mai mare, ale cărei ţeluri nu se limitau la eliminarea unui singur concurent politic. Tucker scrie: „Pentru conspiratorul de sus, scopul principal al uciderii lui Kirov a fost să constate oficial că în Rusia sovietică acţiona o conspiraţie care îl eliminase pe Kirov în cadrul unui plan mult mai larg de acţiuni teroriste împotriva regimului“. Astfel, Stalin a găsit un pretext pentru a începe marea epurare, în urma căreia au murit milioane de oameni nevinovaţi.

Chiar înainte de această crimă, Stalin promulgase un decret care permitea recent înfiinţatei Comisii Speciale să aibă ultimul cuvânt în privinţa „per­soanelor considerate a fi un pericol social“. Dar acest lucru făcea loc pentru orice interpretare, pentru că nu se definea conceptul de „pericol social“, deci el putea fi înţeles ca orice era contrar voinţei lui Stalin. Aşa cum Hitler avea justificări prin care să-i convingă pe germani că genocidul era pentru binele lor, tot astfel Stalin nu a avut scrupule în a pretinde că programul său era unul de conştiinţă socială şi dreptate.


Chiar şi moartea lui Stalin este învăluită în mister. Deşi versiunea oficială este că a murit în urma unei hemoragii cerebrale în casa sa din afara Moscovei, evenimentul pluteşte într-un ocean de circumstanţe suspecte. în primul rând, la cele dintâi ore ale dimineţii de după un dineu cu membrii de partid, care ţinuse toată noaptea, şeful gărzilor lui Stalin le-a poruncit soldaţilor să se retragă pentru restul nopţii. Pentru gărzile care îl apărau pe paranoicul Stalin acest lucru era de neconceput; de regulă, erau obligaţi să rămână treji toată noaptea pentru a-1 proteja de un eventual atac. Când s-au întors la posturile lor a doua zi dimineaţă, conducătorul lor nu era nicăieri. Au început să se îngrijoreze în legătură cu absenţa sa şi, cu toate că s-au liniştit pe moment când au văzut lumina aprinzându-se devreme dimineaţă în camera lui, cineva a fost trimis în cele din urmă să vadă ce se întâmplă cu dictatorul. L-au găsit pe jumătate inconştient şi scoţând sunete ciudate şi au trimis imediat după membrii de partid, să-i ajute. Unii afirmă că a durat o zi întreagă înainte să ceară ajutor, ceea ce ridică întrebări legate de moti­vul pentru care nu au acţionat mai devreme. Voiau să se asigure că Stalin a murit? A fost el otrăvit în timp ce gărzile sale dormeau? S-a descoperit că ceasul de mână al lui Stalin se oprise la 6:30, oră la care fusese aprinsă lumina. Era acest lucru un semn că asasinul îşi făcea treaba?

Deşi liderii de partid au fost văzuţi în public deplângând moartea con­ducătorului lor, se spune că unii au exprimat uşurare şi chiar încântare în particular. Ulterior s-a spus că Lavrenti Beria, şeful poliţiei secrete, s-a lău­dat unui coleg politician: „L-am eliminat“. Beria era unul dintre cei care se temeau că vor fi executaţi de Stalin în cursul următoarei epurări – este posibil oare să se fi decis să facă el primul pas şi să-l elimine pe dictatorul pe care îl considera o ameninţare la adresa vieţii sale?

Alţii cred că mai mulţi membri ai partidului au fost implicaţi în conspi­raţie, sugerând că erau înspăimântaţi de războiul mondial pe care se zvonea că îl pregăteşte Stalin. Oricum ar fi fost, circumstanţele morţii sale şi eveni­mentele obscure din jurul acesteia sunt învăluite în mister şi nu pare impro­babil ca dispariţia dictatorului să fi fost rezultatul unui complot.

Comments

comments