Home / Conspiratii Mondiale / Altele / Hitler, Nazistii si Teoria Pamantului Gol

Hitler, Nazistii si Teoria Pamantului Gol

 

Teoria Pamantului GolIn ultimii 100 de ani au fost făcute multe afirmaţii astronomice bizare de către unii oameni care se considerau ei înşişi „filozofi” sau „reformatori”. Aceste „fantezii astronomice” diferă de erorile astronomilor profesionişti prin faptul că erau produse ca teorii sau ipoteze ce ar putea fi eliminate sau modificate prin descoperiri noi.

O altă caracteristică a acestor fantezii este faptul că autorii se adresau, invariabil, publicului larg, în loc să se prezinte forurilor competente să judece o nouă ipoteză, adică oamenilor de ştiinţă din domeniul respectiv.

O ultimă caracteristică este lipsa, uşor de recunoscut, a cunoştinţelor astronomice (mai ales a celor din domeniul fizicii şi matematicii).

Doctrina pământului gol în interior s-a născut în America, la începutul secolului al XlX-lea. Ea fusese iniţiată printr-o scrisoare publică de fostul căpitan al armatei americane John Cleves Symnes, care a trimis-o tuturor membrilor Congresului, guvernatorilor celor zece state existente pe atunci,unor societăţi savante şi unor oameni cunoscuţi.

Imaginea Pământului descrisă de Symnes

Dacă totul în lume era gol pe dinăuntru, oasele, firele de păr, tulpinile plantelor, şi planetele erau la fel. Imaginea Pământului lui Symnes era cea a unui strat gol în interior, cu o grosime de la 1.000 la 1.500 de mile, având două largi deschideri circulare la poli, pe care fostul căpitan le numea „margini”. Deşi circulare şi paralele între ele, „marginile” nu erau concentrate pe poli: o dreaptă care unea centrele celor două margini făcea cu axa Pământului un unghi de 12 grade, deoarece polii nu erau în centrele marginilor, graniţele lor erau aşezate la diferite latitudini, în locuri diferite. Marginea nordică, largă de 2.000 de mile, se afla mai sus deasupra Europei, pe arhipelagul Svalbard.

Prin urmare, marginea era, la latitudinea ei cea mai joasă, în Siberia nord-estică, astfel încât o expediţie spre interiorul Pământului si-ar fi atins cel mai convenabil ţelul deplasându-se mai întâi spre estul Siberiei. Cât despre marginea sudică, aceasta era mai mare, având un diametru de circa 3.000 de mile; una dintre dovezile existenţei sale erau tocmai norii lui Magellan. Aceştia erau lumina solară reflectată de gheaţa marginii văzută de căpitanii care s-au apropiat de ea, de cealaltă parte, fără a şti, desigur, acest lucru.

La scrisoarea de care aminteam mai sus erau anexate două documente: primul era anunţul apariţiei unei viitoare cărţi (care nu a apărut niciodată, de altfel), iar cel de-al doilea, un certificat de sănătate psihică!

Symnes a folosit timpul dintre anii 1818 (când expediase scrisorile) şi anul când încetează din viaţă ţinând conferinţe despre teoria sa. Deşi vorbea mai mult despre Pământ şi despre minunile ce s-ar putea găsi în interiorul său, el susţinea că şi celelalte planete trebuie să fie construite după acelaşi plan, deoarece sferele goale, concentrice, ar fi fost forma naturală pe care materia o ia de la sine. Este un fapt istoric că guvernul de atunci al Rusiei, care se gândea la organizarea unei expediţii în Siberia răsăriteană, i-a oferit lui Symnes un post în cadrul viitoarei expediţii. Americanul a murit însă înainte ca expediţia să fie organizată şi se pare că planul a fost abandonat şi din alte motive.

în 1870, un alt american, Cyrus Rees Teed, de profesie medic, declară, la rândul său, că Pământul este gol înăuntru. Teed era un spirit de mare erudiţie, specializat în studiul literaturii alchimice. După cum declară în 1869, pe când lucra în laborator şi medita la cartea lui Isaia, avusese o iluminare: înţelesese că locuim nu PE Pământ, ci ÎN interiorul lui. Această viziune dădea credit unor vechi legende, aşa încât nu i-a fost greu să întemeieze o nouă religie numită Koreshism.

„Soarele, Luna, planetele şi stelele nu sunt corpuri mari, precum s-a crezut până acum, ci nişte focalizări ale forţei…”, susţinea Teed, care a decedat în 1908, după ce a anunţat că nu-i va intra cadavrul în putrefacţie. După numai două zile însă, adepţii lui au trebuit să îl îngroape. Această idee a Pământului gol în interior se leagă de o tradiţie ce poate fi regăsită în toate epocile şi pretutindeni.

Lăcaşul luminii si al frumuseţii

Documentele originale ale Antichităţii, care ar fi putut să aducă o rază de lumină, s-au pierdut în cea mai mare parte, fie în urma unor catastrofe naturale, fie din cauza ignoranţei şi stupizeniei oamenilor. Din lunga listă – Vai ce lungă! Din păcate prea lungă! -, vom aminti doar de incendierea marii biblioteci din Alexandria, distrugerea a aproximativ 200.000 de volume aflate în biblioteca din Pergam (construită în iurul anului 190 î.H. şi de la al cărei nume deriva temenul de „pergament”) sau distrugerea arhivelor aztece de către episcopul de Llanda.

In ciuda vitregiilor vremurilor şi a oamenilor, fragmentele ce s-au păstrat până astăzi par a sugera o cu totul altă depănare a firului vieţii şi al morţii, al creaţiei şi distrugerii pe planeta noastră.

Cele mai multe tradiţii antice converg spre ideea că prima civilizaţie a Pământului a început în nordul îndepărtat, strămoşii divini ai omenirii coborând dintr-un lăcaş al luminii şi frumuseţii aflat dincolo de Polul Nord, numit „Tărâmul Zeilor” sau „Insulele Nepieritoare” sau „Muntele Meru”.

Chinezii, de exemplu, credeau că împăratul lor îşi trăgea puterile de la „Zeul Dragon” ce sălăşluia în „Celestul Pol Nord”; în Papirusul lui Ani se afirma că „Cei Strălucitori şi Cei Sfinţi”, aflaţi în spatele lui Osiris, se găseau dincolo de constelaţia Ursa Mare ce apare pe cerul nordului. Popoarele din Caucaz credeau că Smiorgh, calul cu 12 picioare al lui Husenk, legendarul constructor al Babilonului, zbura spre Nord, peste cerul arctic, spre un continent minunat.

Potrivit unor vechi poeme şi legende ale aşa-numitului Ev de Aur, în acele vremuri în Groenlanda, Islanda, nordul Norvegiei, Suedia şi coasta arctică a Siberiei era o climă subtropicală şi asta cu mult înainte ca Era Glaciară să o transforme în pustiul îngheţat de astăzi. Producerea unei atât de dramatice schimbări ar putea sugera posibilitatea ivirii unei catastrofe cosmice sau a izbucnirii unui conflict de mari proporţii.


Lumea subterană din Agartha

Unii cercetători pretind că acest paradis de dincolo de Cercul Polar ar fi existat cu adevărat şi sunt convinşi că ar fi vorba de Agartha, cetate a unei civilizaţii avansate, amplasată în interiorul Pământului.

Iată un fragment din atât de controversatele „Sânte ale lui Dzyan” sau „Cărţi ale lui Dzyan”: „Regii divini au coborât şi i-au învăţat pe oameni ştiinţele şi artele, căci omul nu mai putea trăi în ţinutul său originar, care se transformase într-un tărâm mort şi îngheţat”. Tot „Sântele lui Dzyan” susţin că Sanat Kumara, logosul din Venus, a coborât pe Pământ împreună cu discipolii săi dintr-o navă spaţială enormă pentru a-1 îndruma pe omul primitiv pe calea civilizaţiei. Iată textul:

„Atunci, cu un urlet atotputernic al coborârii iuţi de la înălţimi de nemăsurat, înconjurat de valuri de foc arzând ce umpleau cerul cu flăcări mişcătoare, nava Stăpânilor Flăcării sclipi în tăriile cerului. S-a oprit deasupra Insulei Albe, care se întindea în Marele Gobi”.

Marea Insulă Albă, cu oraşul său Shamballah, cel mai sacru centru spiritual al Pământului de acum un milion de ani, a înflorit în mijlocul unor păduri tropicale luxuriante, într-o civilizaţie ce se întindea până în Australia. Vastul lac ce scălda pe vremuri poalele munţilor Himalaya a secat, devenind deşertul Gobi de astăzi, pe care chinezii îl numesc, foarte sugestiv, Hanhai (Marea Secată).

Se spune că Shamballah era legată prin tuneluri de sanctuare risipite în întreaga lume.

In 1883, un băiat de 18 ani, Frederik Oliver, aflat pe nuntele Shasta din California, a început să noteze o serie , de comunicări oculte primite telepatic de la un adept atlant, Phylos Tibetanul. Acesta din urmă i-a dezvăluit, printre altele, că într-unul din pereţii de stâncă aflaţi la poalele muntelui s-ar afla intrarea într-un templu uluitor.

Nu vom aminti decât în treacăt despre indivizii ciudaţi îmbrăcaţi în straie de un alb imaculat, cu părul lung, ondulat, având o înfăţişare maiestuoasă, care se materializează din când în când în zonă, sau despre ceremoniile nocturne practicate de aceste fiinţe, în cursul cărora pe cer îşi fac apariţia lumini strălucitoare.

Unii spiritişti susţin că acest masiv muntos ar fi frecventat de oameni din rasa Titan Atlan, supravieţuitori ai continentelor pierdute Lemuria şi Atlantida, ce locuiesc în lumea subterană din Agartha, cetate din care pornesc mai multe tuneluri spre civilizaţia aflată la suprafaţă, unul dintre acestea având ieşirea undeva prin munţii californieni. Tuneluri, labirinturi, catacombe misterioase, toate atribuite atlanţilor, ar exista sub Mongolia, India, Guatemala, America de Sud. Legendele greceşti povestesc că, după un război interplanetar, supravieţuitorii s-ar fi retras sub pământ.

„Anticii”, cum erau denumiţi, posedau puteri magice şi stăpâneau o tehnologie necunoscută nouă. Faptul interesant este că se susţine existenţa unor tuneluri construite cu mult înaintea Atlantidei, ce erau luminate cu „lumini reci” care străluceau continuu.

ENERGIA „VRIL” SI DORINŢA DE DOMINAŢIE A LUI HITLER

Această teorie a Pământului gol în interior a supravieţuit atât lui Symnes, cât şi lui Teed, fiind alimentată de un roman, „Rasa care ne va înlocui”, al scriitorului englez Bulwer-Lytton, în care era vorba despre oameni ale căror puteri psihice erau mult mai mari decât ale noastre.

Ei dobândiseră puteri asupra lor înşişi şi asupra lucrurilor, fapt ce-i făceau egalii zeilor. Locuiau în caverne, în interiorul Pământului, dar aveau să iasă de acolo în foarte scurt timp, ca să domine Pământul. Acesta este, pe scurt, conţinutul cărţii care va sta la baza întemeierii unei comunităţi secrete numite „Societatea Vrilului” sau „Loja Luminoasă”. Cu această grupare a avut contacte strânse şi AdolfHitler.

„Vrilul” este energia uriaşă din care noi folosim doar o infimă parte. Cel care stăpâneşte „vrilul” devine stăpân peste sine, peste alţii şi peste întreaga lume. Trebuie amintit că ideea de „Vrii” îşi are obârşii franceze, apărând pentru prima oară în opera literară a consulului francez la Calcutta, scriitorul Jacollio.

Welteislehre (Doctrina glaciaţiei universale) este o teorie care a dominat Germania în anii premergători şi în cursul dominaţiei naziste. Era o explicare a cosmosului ce venea în contradicţie cu astronomia şi matematicile „consacrate”, dar care justifica vechi mituri.

Hans Horbinger, iniţiatorul acestei doctrine, născut în 1860, în Tirol, avea atunci 65 de ani şi credea că „întrebarea iniţială a oricărei activităţi ştiinţifice este de a şti cine vrea să fie”. în concepţia lui Horbinger, singurul care poate pretinde ceva de la ştiinţă este profetul, căci el este ridicat la un nivel superior de conştiinţă în virtutea iluminării.

Pentru a vedea rădăcinile acestei doctrine, va trebui să ne întoarcem la începutul secolului, mai exact în 1913, când un anume Philipp Fauth a publicat o carte ce nu a putut fi trecută cu vederea: format mare, în 772 de pagini tipărite pe două coloane şi 212 ilustraţii, majoritatea diagrame cu aspect tehnic.

Cartea purta titlul „Horbingeris Glacial Kosmogonie” (Cosmogonia glacială a lui Horbinger) şi avea un subtitlu ce se traducea prin „O nouă cosmogonie a Universului şi a sistemului solar” şi se baza pe concepţia unei lupte continue dintre neptunismul cosmic şi plutonismul universal echivalent. Ea fusese “elaborată” prin considerarea ultimelor rezultate ale tuturor ştiinţelor.

About The Author

Dr. Emil Strainu @ Jurnalul Conspiratiei
Ufolog & Autor & General

Comments

comments