Home / Conspiratii Mondiale / Altele / HAARP – O Arma Gigantica cu Raza Ucigatoare

HAARP – O Arma Gigantica cu Raza Ucigatoare

 

haarpCând cercetătorii au intrat pentru prima dată în contact cu materiale legate de HAARP (The High Atmospheric Auroral Research Project, Proiectul de Cercetare a înaltei Aurori Atmosferice – proiect de cercetare asupra ionosferei, radiaţiilor de înaltă frecvenţă şi de foarte joasă’frecvenţă emise de Pământ; program desfăşurat în Alaska şi coordonat de Departamentul Apărării Naţionale a SUA, Forţele Navale şi Aeriene americane), au realizat că tehnologia Tesla era valabilă, însă a fost o realizare care a legat de amintirea acestui incredibil om de ştiinţă… un teribil gust amar.

O ARMĂ GIGANTICĂ CU RAZĂ UCIGĂTOARE

Principalele patente pentru HAARP au fost emise în anii ’80 pe numele lui Bernard J. Eastlund, pentru „Metodă şi Aparatură pentru Alterarea unei Regiuni din Atmosfera Pământului, Ionosferă şi/sau Magnetosferă“. Eastlund a fost angajat de ARCO, o ramură a Richfield Atlantic. Veţi fi greu încercaţi dacă doriţi să aflaţi detalii despre ce poate să facă HĂARP încercând să scotociţi prin arhiva New York Times sau Washington Post.

Ceea ce doreşte acest proiect este să construiască o imensă armă electromagnetică ce emite raze ţintite către stratul înalt din învelişul atmosferic al Pământului, armă ce poate fi îndreptată şi focalizată cu mare precizie: cu alte cuvinte, o armă electromagnetică capabilă de obiective îngrozitoare.

HAARP este un transmiţător ce ar putea fi comparat cu un cuptor cu microunde gigantic, capabil să îşi focalizeze undele înspre orice punct de pe Pământ. Deşi oamenii de ştiinţă care lucrează la acest proiect se referă la el cu numele de „încălzitor ionosferic“, HAARP e capabil de mult mai mult decât pur şi simplu să încălzească porţiuni din straturile înalte ale atmosferei. ’

Simplist explicat, HAARP este un sistem de transmisii electronice care este condus în prezent de armata Statelor Unite. Ar trebui să fim uimiţi de faptul că acest proiect este coordonat de armată şi nu de instituţii civile, aşa cum încearcă’ să ne convingă comunicatele de presă oficiale. Deşi HAARP poate fi folosit pentru numeroase scopuri, cea mai importantă întrebuinţare nu este niciodată menţionată nicăieri: capacitatea de a controla mintea umană.

Unul dintre cele mai cunoscute amănunte despre acest subiect este faptul că America este obligată prin tratat semnat să se supună autorităţii Naţiunilor Unite. Asta înseamnă că HAARP, in ultimă instanţă, este sub controlul ONU, purtător de cuvânt al Noii Ordini Mondiale, iar utilizarea acestui gigantic proiector electromagnetic este complet neîndatorat cetăţenilor SUA.

INTERFERENŢE MENTALE

Nu săriţi pripiţi la concluzia că autorul, Commander X, a ajuns la fundul sacului cu informaţiile oferite până acum. Pot să vă argumentez substanţial tot ceea ce am declarat până acum, cu mult mai detaliat decât este posibil aici. Să luăm aminte, spre exemplu, următorul raport semnat de dr. Nick Begich şi Jane Manning în revista ; Nexus. Potrivit autorilor, „Documente ale Forţelor Aviatice americane au scos la iveală faptul că a fost gândit şi dezvoltat un sistem de manipulare şi interferare cu procese mentale umane prin radiaţie cu frecvenţe radio pulsatorii (activităţi HAARP) capabil să acopere largi suprafeţe geografice“.

Cel mai detaliat material despre acest subiect a venit din partea lui Zbigniew Brzezinski (fost consilier prezidenţial pe probleme ştiinţifice al preşedintelui american Johnson şi profesor de geofizică • la UCLA). Scrierile sale oferă amănunte despre utilizarea transmiţătorilor pentru chestiuni de geofizică şi mediu utile armatei. Documentele în discuţie arată şi ce efecte negative cauzează aceste raze asupra sănătăţii şi asupra gândirii umane.

Posibilitatea ca HAARP să interfereze cu mentalul uman este cea mai deranjantă. Spre exemplu, Crucea Roşie Internaţională din Geneva a lansat o lucrare care descrie utilizarea HAARP în acest sens. Oferă chiar şi frecvenţele între care este posibil să se manifeste aceste efecte negative – aceleaşi limite între care HAARP este calibrat să emită.

Begich şi Manning îl citează pe Brzezinski, care scria următoarele (acum mai bine de 25 de ani, pe vremea când încă era profesor la Universitatea Columbia):

Strategii politici sunt tentaţi să exploateze cercetările asupra creierului şi comportamentului uman. Geofizicianul Gordon J.R MacDonald – specialist în probleme de război – spune că bum-urile electronice artificial create şi produse, cu acurateţe, la anumiţi timpi, ar putea duce la crearea unui pattern de oscilaţii care produce o ridicare semnificativă a nivelului de energie în anumite regiuni ale Pământului… In acest fel, se poate dezvolta un sistem care să afecteze serios performanţele cerebrale la nivelul populaţiei în regiuni specific alese, pentru o lungă perioadă de timp.

Oricât de profund frustrant este gândul de a folosi mediul pentru a manipula comportamentul unei naţiuni în scopul de a obţine anumite avantaje în favoarea anumitor oameni, tehnologia care permite aşa o acţiune de manipulare se va dezvolta, cel mai probabil, cu mare viteză în următoarele câteva zeci de ani.

Cei doi îl citează şi pe MacDonald, care a scris o serie de lucrări care descriu această tehnologie de controlare a minţii. Potrivit spuselor lui MacDonald:

Cheia războiului geofizic este identificarea instabilităţilor de mediu la care, adăugând o cantitate mică de energie, am obţine o cantitate vastă de energie.


BEGICH ŞI MANNING SE ÎNTREABĂ ÎN ARTICOLUL LOR:

Geofizicienii de ieri preziceau avantajele zilei de astăzi. Managerii programului HAARP susţin aceeaşi viziune? Geofizicienii au recunoscut că adăugarea de energie în ciclul mediului natural ar putea avea efecte semnificative. Chiar şi aşa, rasa umană a adăugat deja cantităţi substanţiale de energie electromagnetică echilibrului natural din mediu fără să înţeleagă cât anume poate suporta masa critică.

Reflectaţi la următoarele declaraţii publicate de Forţele Aeriene americane:

„Potenţialele aplicaţii ale câmpurilor electromagnetice artificiale sunt variate şi pot fi folosite în multe situaţii militare şi cvasi-militare. Unele dintre aceste potenţiale întrebuinţări includ controlarea acţiunilor teroriste, controlul mulţimilor, controlul problemelor de securitate în instalaţiile militare şi tehnici antipersonal în tactici de război.,,

„In toate aceste cazuri vor fi folosite sisteme electromagnetice (EM) pentru a produce interferenţe psihologice uşoare sau severe, distorsiuni de percepţie sau dezorientare. în plus, abilitatea indivizilor de a funcţiona poate fi degradată până în punctul în care pot deveni ineficienţi pentru luptă. Un aît avantaj al sistemelor electromagnetice este că au acoperire pentru suprafeţe întinse. Sunt silenţioase, iar măsurile de protecţie împotriva lor sunt greu de dezvoltat.“

Desigur, în grupurile strategilor militari cu mare influenţă din Pentagon doar se zvoneşte că una dintre puterile oferite de PIAARP este aceea de a afecta întreaga populaţie de pe suprafaţa Statelor Unite. Chiar şi simpîa afirmare a faptului că HAARP intră în categoria sistemelor de război şi nu este doar un proiect experimental este deajuns pentru a scoate oamenii pe străzi într-un protest general. De aceea, guvernul a fost atât de atent cu menţinerea unui statut declasificat pentru acest program, prezentându-1 ca o simplă cercetare în domeniul radio şi ca o încercare de a studia zonele superioare ale atmosferei.

CAPACITĂŢILE PROGRAMULUI HAARP

Potrivit Cronicilor Apocalipsei (The Apocalypse Chronicles), adevărul este că sistemul HAARP reprezintă o veritabilă Cutie a Pandorei în ceea ce priveşte ingineria şi chestiunile privitoare la războiul electronic. Nu e doar o simplă armă; este un salt exponenţial într-o tehnologie de bază care înglobează multe aplicaţii ce includ armament. Folosit la întreaga sa capacitate (programată să fie accesibilă din 1998, deşi unii cercetători cred că HAARP a fost testat deja dinainte), sistemul HAARP poate:

•             să elimine complet sau să şubrezească toate sistemele comerciale şi de comunicaţii din jurul lumii; ’

•             să intercepteze şi să descifreze orice si toate sistemele care au fost

dezactivate;

•             să controleze vremea deasupra unei zone de mărimea unei ţări, a unui stat sau a unei regiuni extinse;

•             să implementeze o tehnologie bazată pe focalizarea unei raze mortale care să distrugă discriminatoriu ţinte aflate la distanţe considerabile;

•             să focalizeze cu mare precizie o rază invizibilă de intensitate joasă, cu impact asupra indivizilor, care poate să accelereze cancerul şi alte condiţii letale – fără că victima să realizeze ’ vreodată că este asasinată;

•             să adoarmă o întreagă populaţie sau să o agite emoţional atât de tare, încât aceasta să devină violentă şi autodistructivă;

•             să facă transmisiuni radio direcţionate spre mintea unui individ, astfel încât acesta să creadă că aude vocea lui Dumnezeu…

Una dintre modalităţile prin care HAARP poate fi folosit ca armă ofensivă este prin utilizarea ei la controlarea selectivă a vremii în zonele ţintă. încă din 1958, un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că Departamentul Apărării studia „modalităţi de manipulare a schimbărilor pe pământ şi în cer, astfel încât vremea poate fi afectată“. S-au făcut mai târziu experimente asupra norilor astfel încât să poată fi indusă ploaia, dar, în acelaşi timp, posibilităţile ca aceste rezultate să fie obţinute folosind tehnologia electronică (în special cea dezvoltată de Tesla) erau studiate pentru prima dată. Aceste experimente se desfăşurau în paralel cu cele din domeniul transmiţătorilor de frecvenţe extrem de joase, culminând cu incredibilele capacităţi ale proiectului HAARP.

De-a lungul carierei mele am fost arătat cu degetul şi numit alarmist şi chiar mai rău de atât şi, cu siguranţă, voi fi numit din nou alarmist şi în ceea ce priveşte grijile pe care mi le fac referitor la programul HAARP din Alaska. Ceea ce criticii mei trec cu vederea este că tocmai de o alarmă este nevoie în acest punct al istoriei noastre, când apar arme de o incredibilă forţă şi sunt puse în funcţiune sisteme de controlare a minţii fără sâ primim nici o asigurare că nu vor fi folosite împotriva populaţiei.

Lăsaţi-i pe struti să îşi ţină capetele îngropate în pământ. Lăsaţi-i să continue astfel până când HAARP o să le prăjească cozile din pene.

About The Author

Christopher Doyon aka Commander X @ Jurnalul Conspiratiei
Anonymous 

Comments

comments