Home / Conspiratii Mondiale / Controlul lumii / Grupul tacerii – Cine conduce lumea cu adevarat?

Grupul tacerii – Cine conduce lumea cu adevarat?

 

cine-conduce-lumeaIn conformitate cu fostul agent al contraspionajului britanic dr. John Coleman, există trei grupuri majore în lumea de azi care c ontrolează în secret „cantităţi” enorme ale lumii politice şi financiare. Aceste grupuri secrete, Wicca-Mason, Iezuiţii maltezi şi Dark-nobility (nobiîitatea întunecată), toate lucrează pentru şi sub aşa-numita Bavarian Command sau Bavarian Illuminati, care îi leagă împreună.

GRUPUL SECRET

Bavarezii au creat societatea Bilderberg în scopul controlului asupra umanităţii, al cărei centru conţinea un consiliu format din 13 membri din fiecare din cele trei grupări, sau 39 în total. Familiile vechi, domnitoare, credeau că ele au dreptul să domnească peste lume, deoarece descindeau din împăraţii vechii Rome şi din aşa-numitul „Imperiu Roman Sfânt”, şi constau din 13-15 familii cu sânge albastru. Unele dintre aceste familii includ pe: Rotshilds, Kuhn, Lehfnan, Rockefeller, Sachs, Warburg, Lazard, Seaf, Goldman, Schiff, Morgan, ScHroeder, Bush, Harriman.

Bavarian Illuminati şi conexiuriile lor naziste ţin la stabilirea unui Guvern Mondial Socialist Rădăcinile secrete alemişcării Mondiale Naţionaliste, sub toate formele ei, pot fi de asemenea depistate în trecut în Bavaria, Germania, şi în societăţile secrete cu care Mazzini, Marx şi Lenin au avut strânse legături. Data planificată pentru preluarea totală a puterii naziste este anul 2000, cu o „perioadă de incubaţie” pentru noua lor Ordine Mondială între 1995-2000. Unii cred că naziştii ar putea utiliza bombe cu neutroni care ar fi plasate în locuri strategice în principalele oraşe ca mijloc de „şantaj nuclear” dacă lovitura lor de stat Global 2000” nu ar ieşi cum a fost planificată.

World News Broadcast I.T.N. din Londra a făcut o scurtă menţiune la începutul anului 1995 despre un avion care a fost interceptat en-route de la Moscova la Frankfurt, Germania. Avionul conţinea un transport de arme pe bază de plutoniu şi s-a zvonit că Serviciile Secrete Bavareze au creat o piaţă neagră nucleară în fosta Uniune Sovietică şi făceau contrabandă cu plutoniu în Germania în scopuri necunoscute. Acest raport a apărut doar odată, dar curios, au existat rapoarte de revenire în transmisiuni ulterioare şi cu certitudine nu s-a raportat nimic în’ mass-media americană.

PLANUL SECRET AL NOM

Aceasta poate să,nu fi fost prima dată când cel de-al Treilea Reich a foîoslt şantajul nuclear asupra Statelor Unite. în-,”* conformitate eu âiitortil William P. Lytte, în cartea sa Extraterestrii din spaţiu* de la Pentagon: farfuriile zburătoare’sunt , l maşinării făcute de om, se menţionează câ germanii au testat d bombă cu neutroni în anul 1931 în deşertul libian şi că pe durata celui de-al Doilea Război Mondial au ameninţat Statele Unite cu distrugerea dacă nu le furnizau naziştilor un paradis în condiţii de siguranţă. Dacă Operaţiunea Paperclip este un indiciu, atunci, aparent şantajul a funcţionat.

Planul secret al Noii Ordini Mondiale Naziste este impunerea pe această planetă a statului mondial centralizat fascist în care va exista genocidul pe scară largă. Va exista un control total al statului asupra tuturor aspectelor de

comportament uman cu control complet al minţii şi spiritului uman. Acest lucru va fi îndeplinit prin manipularea mondială a religiilor principale, a ingineriei genetice, a drogurilor şi a strictului control al media. Vor exista campusuri ale morţii, în care rasele „indezirabile”, bătrânii şi infirmii cât şi cei care nu sunt „social utili” să fie exterminaţi. Va fi reînfiinţată instituţia sclaviei sancţionată de stat Nu vor mai exista familii cum le ştim astăzi. Va fi o Rasă Maşter înzestrată cu această putere, crescută din genetica avansată şi cultivată pentru caracteristicile superioare. Data ţintă este mileniul doi, anul 2020.

Pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, Bavarian Illuminati, sau Gruparea Secretă, a ordonat prin intermediul maşinii de război germane să prade comorile din Austria, Belgia, Cehoslovacia, Olanda, cât şi aurul şi bijuteriile deţinute de evreii ucişi. Reinhard Gehlen a supervizat operaţiunea „Odessa” între 1942-1945, în care majoritatea valutei, comorile de artă furate şi aurul să fie transportate, prin diferite mijloace, în Argentina. Numai aurul lipsă, la rata dolarului din 1939, era estimat la cel puţin 600 de milioane.

De atunci, Bavarian Illuminati au utilizat „the bullion cache” drept credit pentru operaţiunile sale, inclusiv războiul economic împotriva Statelor Unite. In plus, o bună parte a fondurilor secrete au venit de-a lungul anilor dintr-o mare diversitate de finanţări de la majoritatea trezoreriilor lumii vestice. Principala metodă implică redirecţionarea creditelor în bani din fonduri provenind de la guvern prin băncile centrale controlate de Grupul Secret, cum ar fi Rezerva Federală. „Grosul” era aproape .5% din toate fondurile intrate.


O parte importantă a fondurilor redirecţionate reprezintă alimentarea fondurilor pentru membrii Congresului drept „protecţie” Datorită acestui fapt, nimeni din Guvern nu are prea mult interes în a căuta diversiunea. Chiar şi cei din Conipes care sunt „curaţi” sunt cooptaţi în mod tipic prin promisiuni că vor avea puteri mai mari sau sunt reduşi la tăcere.

„AMENINŢAREA ROŞIE”

Acest secret a fost un război de 50 de ani planificat cu grijă. Sfârşitul anilor ’40 şi ’50 au fost „cheltuiţi” punându-şi agenţii la locul lor şi reconstruind baza industrială a clientului european cu bani americani. Paşii iniţiali în răsturnarea americană au avut loc în anii ’6o prin intermediul câtorva dinte cei mai critici agenţi ai Grupului, Earl Warren şi LBJ, asistati de J. Edgar Hoover şi alţii.

Unul din primele lucruri pe care le-a făcut Grupul a fost pentru a-şi proteja propria operaţiune de acoperire şi a fost una din specialităţile în contraspionaj a lui Reinhard Genlen, şi anume să redirecţioneze atenta către „ Ameninţarea Roşie”.

Ceea ce dorea Grupul la momentul  „perioadei de incubaţie” (1995-2000) era o societate care era needucată, amorală, nededicată mstituţulor democratice, care trăia în frică cu o subită si drastică reducere a venitului, disponibil simultan cu haosul societăţii. Grupul Secret  a gândit că acest lucru ar produce s momentul propice pentru respingerea formei democratice de guvernământ pe care îl căuta la vremea lui 2000. In anii ’60, agenţii Grupului Secret au început procesul de eliminare a idealurilor religioase si morale din viaţa americană, în special in şcoli. Au îndepărtat cât mai înalte impedimente criminalistice posibile, au crescut rata media (TV), portretizând violenţa şi lipsa locurilor de muncă, aii redus standardele educaţionale şi formarea timpurie pentru o gândire raţională şi au încurajat orice dislocare posibilă în structura familiei.

Planul era dea dezlănţui forţele (elementare ale haosului care transcendeau I filozofia guvernului. Mandatul primitiv (pentru structura socială se pare că era ) protecţia persoanei faţă de crime şi boli, protecţia proprietăţii, a sistemului de justitiepentru întărirea acelei protecţii si organizarea profitului economic. Toate aceste rafinamente pe care le-am dezvoltat, şi anume democraţia, fascismul, comunismul, monarhia, vin după ce s-au întrunit mandatele primitive. Teoria era câ, daci se înlătură suficient de mult din aceste protecţii de bază, guvernul va cădea deoarece nu îşi îndeplineşte cele mai importante funcţii elementare.

RĂZBOIUL ECONOMIC ŞI DROGURILE

Misterul noilor boli mortale ivite i-a confruntat pe oamenii de ştiinţă de la începuturi şi rapid s-au transformat ul patogeni. Dovezile sugerează că boli precum SIDA au fost create de mâna omului şi introduse în mod deliberat la anumite grupuri de populaţii. Se relatează că Grupul Secret a creat virusul SIDA, în principiu, Ia Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Brisgau. London Times lansează, la 5 mai 1987, teoria că SIDA este o epidemie creată de mâna omului şi are legătură cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii în programul de eradicare a variolei din Africa. Conform celor spuse de dr. Peter Piot, director executiv în cadrul Programului Comun al Naţiunilor Unite referitor la HIV/AIDS sau UNAIDS, în 1997, mai mult de 20 de milioane de oameni din Africa sub-sahariană purtau virusul care a cauzat SIDA şi majoritatea nici măcar nu ştiau. S-a sugerat, de asemenea, că SIDA a fost introdusă în SUA în 1978-1979 odată cu experimentele vaccinului pentru hepatita B din rândul homosexualilor de pe coasta de vest.

Grupul Secret alegea homosexuali deoarece considera că puţini sunt cei cărora le pasă ce se întâmplă cu ei şi spera ca boala să se răspândească în ţara înainte s ca cineva să realizeze că ar putea ucide pe oricine, nu numai pe homosexuali. Pe „perioada incubaţiei” (1995-2000), Grupul Secret plănuia să introducá noi s boli care să fie „mult mai agresive, mult ) mai vicioase” decât SIDA, sau alte „boli naturale”. Crima şi drogurile ilegale merg mână în mână. Traficul cu droguri a fost încurajat sub egida de acoperire a marelui aparat care era Grupul Secret din cadrul CIA, cel puţin de la Vietnam încoace. Centrele operaţionale CIA sub cbntrolul Grupului Secret derulau droguri dure din Laos şi Cambodgia la Bien Hoa până în Statele Unite. Aceste transporturi de droguri erau încărcate în avioane şi nave militare pentru a fi utilizate pe străzile din America. Si astfel a decurs ani şi ani la rând şi probabil încă se derulează, acum din alte puncte de origine. Există, de asemenea, şi alianţe între agenţii Grupului Secret s din CIA şi militari şi lorzii drogurilor din America de Sud.

About The Author

TIM R. Swartz @ Jurnalul Conspiratiei
Jurnalist OZN 

Comments

comments