Home / Conspiratii Romanesti / Mistere / Enigma marii sarate de la Valcea

Enigma marii sarate de la Valcea

 

valcelePoate una din cele mai palpitante enigme este cea a mării sărate de la Vâlcea. In anul1992, mina de la Ocnele Mari era închisă după mii de ani de exploatare. La nici 10 ani, un deal întreg era înghiţit de pământ şi s-a format un val de saramură ce a inundat casele localnicilor.

A fost începutul unui Armaghedon care s-a abătut asupra oamenilor. Unii au plecat, s-au mutat cu totul în zone mai protejate. Alţii însă nu vor să părăsească locul unde strămoşul a bătut primul ţăruş şi a pus prima cărămidă. Dar aceşti ultimi curajoşi, puţini, trăiesc o poveste de groază permanentă. Pentru că pământul freamătă. Se mişca la propriu, de parcă cineva ar zgudui subteranele. Oamenii sunt speriaţi! Spun că asta s-a întâmplat doar în ultimii ani şi că pământul de acolo ar fi blestemat să înghită tot ce e viu.

„Domnule, am 63 de ani şi am văzut multe. Nu mă pierd uşor cu firea. Dar acolo, în măruntaiele pământului se petrece ceva rău şi nimenea nu poate  face nimic, spune domnul M.D., care a s lucrat mai bine de 20 de ani la ocnele  de sare. Dumnealui spune că în 1986, la o surpare de teren, a apărut din  adâncuri un cadavru ciudat, aproape s perfect conservat de sare.

„L-am văzut cu ochii mei. In noaptea aia eram de serviciu şi îmi amintesc totul de parcă s-ar fi întâmplat acum. La un moment dat s-a auzit un zgomot infernal, de parcă s-ar fi deschis o uşa metalică. Scrâşnea pământul de parcă era fier pe fier. Apoi o dată s-a crăpat pământul şi o lumină a ţâşnit în noapte. Când ne-am uitat să vedem ce e, am văzut un bărbat ciudat. Avea în jur de 2 metri şi ceva şi era îmbrăcat ciudat.

Pielea era de o culoare aproape aurie. Ceea ce ne-a uimit pe toţi a fost senzaţia că acel bărbat era încă viu. Avea ochii larg deschişi, iar faţa sa, deşi cu trăsături frumoase, inspira teroare. Unul dintre colegii mei chiar a făcut o glumă şi spunea că aşa trebuie să fi arătat Stăpânul întunericului după căderea sa pe Pământ. Nu ştiu dacă a fost o simplă coincidenţă sau mai mult, dar la câteva zile după, pe colegul ăsţa l-au descoperit mort.

Lucrările au fost sistate imediat. La câteva ore, o echipă de la Bucureşti s-a prezentat la faţa locului. Au izolat zona şi au început să facă cercetări. Nimeni nu ştie ce au căutat şi nici dacă au găsit sau nu ceea ce au căutat, dar lucrătorii din echipa care făcuse prima descoperire au fost amănunţit anchetaţi de Securitate.

„Ne-au întors pe toate părţile cu tot felul de întrebări despre familie şi prieteni. S-a zvonit atunci că mortul era un spion şi că de asta era implicată Securitatea, dar eu sunt convins că nu eaşa.

Ce spion vine îmbrăcat cu haine care păreau vechi de sute de ani, îşi pune un inel imens pe deget şi poartă un pumrtal încrustat cu pietre scumpe? Că noi ne-am şi mirat de pumnalul ăla care nu avea pe el nici un pic de rugină”.


Oameniinu au aflat nimic despre identitatea celui aruncat afară, dar de atunci au aparut tot felul de variante şi poveşti legate de identitatea sa. Domnul Cătălin Vornicu, pasionat de istorie, are o teorie proprie. Domnia sa spune că, în urmă cu peste 3.000 de ani, Vâlcea făcea parte dintr-un ansamblu religios pelasg.

„Imperiul era condus de o dinastie de natură divină. Toţi regii aveau şi titulatura de «zeu» şi purtau acelaşi nume, respectiv Salmos (I, II ş.a.m.d. până la XXVI). E posibil ca bărbatul descoperit să fi fost unul dintre vechii regi sau poate că făcea parte din vechiul ordin de luptă zamolxian.

A existat un astfel de ordin de luptă care sprijinea centrul politic de la Sarmizegetusa. Pentru că Sarmizegetusa a fost moştenire pelasgă. Egiptenii înşişi au fost îngroziţi de faptele de arme ale unui astfel de grup de cavaleri la atacul cetăţii Aqad.

Se spunea despre ei că au puteri supranaturale şi că moartea nu îi atingea. Mulţi au înţeles prin asta că erau nemuritori, dar eu sunt convins că era vorba de faptul ca trupurile le rămâneau intacte după moarte”.

Alte teorii născute între timp susţin că locul a fost dintotdeauna ciudat. “Pe vremuri, aici erau aduşi răufăcătorii, cei care trebuiau să plătească pentru relele făcute, cei blestemaţi de societate. Ştiţi care era primul lucru pe care îl făceau ocnaşii când pătrundeau în subterane? Se rugau. Se rugau să iasă teferi de acolo.

Nu pentru că le-ar fi fost teamă pentru sănătatea lor. Ci pentru că Unii dispăreau fără urmă acolo, de parcă s-ar fi evaporat. Nu era vorba de vreun accident, ci de lucruri pe care oamenii nu şi le puteau explica. De aceea, printre ocnaşi se spunea că subteranele de acolo sunt stăpânite de Diavol iar diavolul îşi lua din când în când obolul”.

Intr-o cronică de la 1812 se vorbeşte despre un preot trimis de la Tismana ca să-i spovedească pe ocnaşi. Aceştia refuzau să mai pătrundă în adâncul pământului după ce mai mulţi tovarăşi ; de-ai lor fuseseră luaţi pur şi simplu de s lângă ei. Intr-un raport către stareţul său, preotul descria teama ocnaşilor şi s dădea detalii precise despre ceea cei  văzuseră oamenii în adâncuri, Diavolul era descris ca un prinţ al adâncului, care se plimba prin s subteran fără să păşească şi care putea face să dispară, doar cu suflarea, pe oricare dintre cei de dedesubt. Cei care au încercat să i se împotrivească au dispărut fără să mai apară vreodată. Dar, cu toate acestea, S preotul era sceptic în privinţa acestor apariţii satanice.

El spunea că ocnaşii au halucinaţii din cauza hranei neîndestulătoare şi a aerului îmbâcsit. Gât despre dispariţiile Ciudate, era convins că e vorba de ceva mai lumesc, adică de răzbunări, de lupte între ocnaşi, pentru supravieţuire, iar mortul era îngropat în imperiul de sare.

Oamenii spun că pământul este viu, la propriu. Că se cutremură şi apar crăpături în el pentru ca să dispară aproape instantaneu.

Comments

comments