Elvis Presley

 

Elvis PresleyDaca Elvis Presley a fost un agent al CIA, atunci majoritatea oamenilor nu ştiau acest lucru şi nici nu sunt conştienţi de implicaţiile acestui fapt. După cum explică unii teoreticieni ai conspiraţiilor, creş­terea popularităţii lui Elvis Presley ar fi oferit acoperirea perfectă pentru instalarea unei baze militare ultrasecrete în inima oraşului Memphis din Tennessee. Faptul că acel loc era atât de cunoscut ar fi însemnat că oficialii CIA se pu­teau manifesta oricât de liber ar fi dorit fiindcă, fără îndoială, nimeni, ame­rican sau străin, nu ar fi suspectat vreodată că reşedinţa unei celebrităţi ar fi sediul unei reţele internaţionale de spionaj. Fără îndoială, ar fi fost ne­cesare unele precauţii. Adepţii acestei teorii a conspiraţiei afirmă că, pentru a evita ca un număr suspect de mare de maşini ale guvernului să se strângă pe aleea lui Elvis Presley, a fost creat un sistem extins de tunele, dintre care unele se întindeau pe câteva sute de metri. La moartea „agentului“ Presley, guvernul a luat măsuri de precauţie pentru a se asigura că reşedinţa acestuia rămâne în familia Presley. Există zvonuri conform cărora, în pofida valurilor constante de turişti, reţeaua de tunele este utilizată şi în prezent.

Dincolo de presupusele colaborări secrete cu CIA, există, se zice, un alt aspect legat de Elvis ce pare a fi, în general, necunoscut. Ideea că Elvis Presley ar fi putut să-l ucidă pe charismaticul preşedinte John F. Kennedy pentru că a acaparat atenţia mass-media nu poate fi trecută cu vederea. Dacă Elvis l-a ucis într-adevăr pe Kennedy, rămâne întrebarea cine l-a ucis pe Elvis Presley. Iar dacă invidia determinată de atenţia mass-media a fost unul dintre motivele asasinării, ar fi logic ca şi John Lennon să fi fost lovit de o criză similară de gelozie şi să-l fi ucis pe Elvis pentru a avea el parte de mai multă publicitate.

Iar conspiraţia nu se sfârşeşte aici. S-ar părea că Lennon nu s-a gândit la influenţa lui Elvis. Teoria susţine că tragicul asasinat căruia i-a fost victimă fostul membru Beatles în 1980 ar fi putut fi înfăptuit de către fânul lui Elvis, Michael Jackson, care, la rândul său, a închis cercul conspiraţiei şi a dat totul în vileag prin căsătoria cu fiica lui Elvis, Lisa Mărie Presley. Propriul sfârşit al lui Jackson ar fi putut fi, se crede, opera unui fan al lui Lennon – sau poate chiar a unui membru al trupei Beatles. Lumea celebrităţilor este, mai mult decât orice, una lipsită de scrupule.


Dar probabil cea mai cunoscută teorie conspiraţionistă legată de Elvis Presley afirmă că acesta nu a murit la 16 august 1977, fiind încă în viaţă. Se oferă un număr uriaş de motive pentru care se crede că şi-a înscenat propria moarte, iar unele sunt mai convingătoare decât altele. Persoane care au participat la înmormântarea sa au povestit că trupul care se afla în sicriu părea a nu fi al lui Elvis, inclusiv nasul şi sprâncenele având altă formă. Nici mâinile nu păreau a fi ale lui – erau prea moi, diferite de mâinile lui Elvis, care prac­ticase arte marţiale. Unii afirmă că în sicriu nu se afla Elvis Presley, ci o replică de ceară a acestuia, menită să-i inducă în eroare pe cei care participau la înmor­mântare. Mai mult, o fostă iubită a sa a primit un trandafir a doua zi după moartea lui, cu o notă semnată „El Lancelot“, numele ei de alint pentru Elvis, pe care pretindea că nu-1 ştia nimeni altcineva.

Totodată, este surprinzător de uşor să găsim motive pentru înscenarea morţii sale. Cu puţin timp înainte de „moartea“ sa, Elvis a pierdut aproxima­tiv 10 000 000 $ într-o afacere imobiliară în care era implicată Mafia şi se speculează că guvernul i-ar fi oferit o nouă identitate şi mutarea într-un loc sigur în schimbul depoziţiilor împotriva lumii crimei organizate. Se spunea despre el şi că era extrem de conştient de greutatea sa în creştere şi de faptul că spectacolele sale sunt tot mai slabe, astfel că „moartea“ i-ar fi putut apărea drept cea mai uşoară cale de a scăpa de cariera sa muribundă din showbiz; îşi mai înscenase o dată moartea când a aranjat ca cineva să-l „împuşte“ (pis­tolul avea gloanţe oarbe, iar el se prefăcuse a fi însângerat), deci ştia cum să facă acest lucru.

Elvis continuă să fie văzut în lumea întreagă, mulţi fiind convinşi că este un misterios cântăreţ mascat cu numele de Orion, care arată şi cântă ca Elvis. Unii afirmă că l-ar fi văzut lucrând într-un fast-food. Adevărul este că, dacă într-adevăr şi-a înscenat propria moarte, este foarte puţin probabil să aflăm.

Comments

comments