Home / Conspiratii Romanesti / Altele / Calatori in timp cu nava Printul Constantin

Calatori in timp cu nava Printul Constantin

 

Printul ConstantinEra o seară de vară extrem de  călduroasă si maşina cu care mergeam către Calăraşi era plină de fumul ţigărilor prietenului meu ce mă luase pe sus ca să văd un vapor minune. Pe Dunăre. Nu mai fusesem niciodată pe acele meleaguri.Pe proprietarul navei îl cunoscusem cu mulţi ani în urmă, era un avocat de succes în Capitală. Acum devenise armator, întunericul cuprindea şi şoseaua, şi apa fluviului pe care începusem să o simt ca pe o linie curgătoare a misterelor despre care citisem în atâtea nopţi şi cărţi.

Am ajuns cam pe lamiezul nopţii la debarcaderul unde trona Printul Constantin. O navă de croazieră pe Dunăre. Cred că singura. Pe vas ne-a întâmpinat Dl Caius Iliescu. Un om primitor şi cald, însă calităţile lui ce săreau în ochi erau calmul şi siguranţa unui om ce trecuse prin multe şi care cu certitudine îşi împingea limitele cu orice ocazie. Vasul, foarte aparte, avea un amestec ciudat.

Era luxos şi totodată avea alura aceea necesară unui explorator. Aveam să aflu pe urmă că nu mă înşelam. Am intrat în cabină, mai degrabă cabinetul armatorului, şi am savurat, alături de un vin cu un buchet imbogatit de misterul Dunarii, una dintre cele mai fascinante povesti. Poveste reala. Armatorul nu era doar armator, ci si scafandru si pilot si mai ales un indragostit de fluviul pe care plutea casa lui, Printul Constantin. Motoarele au pornit, siajul se profila in spatele nostru si povestea incepu sa iasa de pe buzele lui Caius.

MISTERUL APARE ÎNTOTDEAUNA ÎNTR-UN SPAŢIU IZOLAT

Aici şi acum’totul începe şi se sfârşeşte pe insula Păcuiul lui Soare. Acolo e Cetatea Vicina. Nu ştiam nimic despre ea. Caius a inceput sa-mi spună că această cetate fusese construită în anii 972-976 şi că tot ce e legat de ea era atât de fascinant încât şi-a riscat viaţa coborând sub ape doar să poată vedea cu ochii lui minunea înghiţită dejmâlul Dunării.

încă diri anii ‘70 arheologii români au făcut săpături la această cetate despre care se spune că a fost cea mai mare şi prima mitropolie din sud-estul Europei. Vicina fusese cel mai bogat oraş din zona aceasta, atât le bogat încât a bătut propria-i monedă şi avea o arhitectură considerată de specialişti „o minune a tehnicii antice”.


La un moment dat, în 1968, un scafandru (Nicolae Scarlat) a coborât în groapa adâncă de peste 27 de metri („cât un bloc cu 8 etaje” – completează armatorul privind în gol, furat de amintirea momentului în care vârtejul ce se formează în aceste adâncuri l-a prins şi pe el, aproape zdrobindu-1 de ziduri şi nelăsându-1 să descopere mai mult decât se permite), iar când a ieşit din apă avea părul alb (albise instantaneu) şi multiple fracturi. A povestit că fusese izbit de nişte creaturi acvatice imense după ce reuşise să smulgă o bucată de tablă din acoperişul mitropoliei. Tablă de aur.

Arheologii au găsit piese persane, egiptene, din Asia Mică si… stupoare: vikinge! Un adevărat Eldorado medieval. Inclusiv lacătele găsite erau placate cu aur. Ştia bine ce ştia Jacques Yves Cousteau când a cerut aprobarea autorităţilor comuniste să facă explorări la cetatea Vicina. Din păcate nu i s-a dat voie. Nici atunci, nici după 1989. Oare de ce? Mă întrebam eu, cel care scriu într-o revistă precum aceasta. De ce voia atât de mult exploratorul francez să pătrundă misterele unei cetăţi de la marginea României? Ce e atât de important sub apele Dunării?

In momentul acesta nu pot decât să-mi pun întrebări şi să fac presupuneri cu privire la bogăţia materială şi mai ales spirituală a cetăţii Vicina.

Sunt atâtea teorii care încearcă să susţină ideea că în zona noastră ar fi fost Hiperboreea. Că sunt tuneluri care duc până în Tibet. Că dacii şi urmaşii lor (în grupuri restrânse şi de elită) aveau cunoaşterea atlanţilor. Ceea ce este cert e că Pacuiul lui Soare – păstrătorul cetăţii Vicina – e o altă lume.

Ne-am întors cu Printul Constantin la mal. Vraja se terminase. Armatorul îmi mărturisi că una dintre marile lui dorinţe e să redea României, într-un fel sau altul, această bogăţie spirituală aflată sub ape. Chiar dacă trebuie să investească şi să transforme Printul Constantin într-un „Calypso” românesc.

Autor: Cristian Carcu

Comments

comments