Home / Conspiratii Romanesti / Mistere / Bucegi – Porti ale timpului

Bucegi – Porti ale timpului

 

bucegiToţi cei care am îndrăgit poveştile copilăriei am savurat efectiv celebrul basm Tinereţe fară bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Tărâmul tinereţii şi vieţii veşnice ne-a fascinat copilăria, iar pentru visători lucrurile nu s-au oprit aici. Există legende şi povestiri despre izvoare miraculoase cu „apă vie“ ce se găsesc în mai toate zonele României. Mircea Eliade face referiri în unele din studiile sale la „porţi ale timpului“, dar lucrurile nu se opresc aici. Pe vremea totalitarismului se spune că un grup de cercetători găsise în Munţii Carpaţi mai multe izvoare cu proprietăţi miraculoase, dintre care unul ar fi fost chiar folosit de către Nicolae Ceauşescu.

Povestirile despre zonele cu anomalii temporale sunt legate de anumite locuri unde se produceau efectiv teleportări, iar istorisirile despre ciobani, turişti şi cercetători sau oameni simpli care ajungeau subit în alt loc după ce păşeau într-o anumită locaţie (nu numai de la munte) abundă în anumite zone din România. Personal nu am avut parte de astfel de experienţe, dar în perioada cât am realizat emisiunea Lumea misterelor cu scriitorul Ion Ţugui, ce se difuza la postul de televiziune Tele 7 ABC, şi cât am redactat rubricile nonconvenţionale ale unor publicaţii de succes am primit mai multe relatări de la persoane de încredere şi care păreau deasupra oricărei suspiciuni care trecuseră prin astfel de întâmplări, experienţe extraordinare.

UN LOC ALES CU GRIJĂ, ÎNTR-O ZONĂ FOARTE SĂLBATICĂ

în continuare, spaţiul editorial fiind limitat, am să o redau pe cea care mi s-a părut a fi cea mai interesantă dintre cele pe care le-am primit şi investigat la acea vreme. întâmplarea a fost relatată de două persoane şi confirmată în urma investigaţiei de alte trei din grupul ce a făcut obiectul straniei teleportări temporale. La începutul aniîor ’90, trei familii hotărăsc să petreacă un sfârşit de săptămână, mai precis de vineri până duminică seară, într-o zonă sălbatică de munte. Cele trei familii, un total de 11 persoane, s-au îmbarcat în trei autoturisme, două Aro 244 şi un M 461, hotărâte fiind să doarmă în corturi şi să petreacă cele trei zile în aer liber în sălbăticia din mijlocul naturii.

La iniţiativa unuia dintre participanţi, locul fusese ales cu grijă într-o zonă foarte sălbatică şi relativ greu accesibilă. După parcurgerea itinerariului rutier, partea de drum din zona muntoasă, conform relatării participanţilor, a fost foarte obositoare şi anevoioasă din cauza drumului foarte accidentat, de mai multe ori maşinile trebuind să fie efectiv împinse manual sau trase cu cabestanul cu care era dotat una dintre ele.

Cunoscând unele date despre zona- ţintă, participanţii la mica expediţie se pregătiseră cu absolut orice le-ar fi trebuit ca pe parcursul celor trei zile de recreere în mijlocul naturii să nu aibă nevoie de absolut nimic. Ceea ce este interesant, este faptul că acasă, pe hartă, stabiliseră locul de campare şi alte câteva direcţii de drumeţie ce ar fi trebuit parcurse pe jos, care ulterior nu vor mai fi parcurse.

UN CIOBAN ÎMBRĂCAT CIUDAT, FĂRĂ TOIAG, SARICA, CÂINE ŞI MĂGAR

La sosirea cu foarte mare greutate în locul de destinaţie, turiştii noştri de sfârşit de săptămână au fost întâmpinaţi de un ’ bătrân cioban, care avea în grijă o mică turmă de capre.

Aş vrea să subliniez încă de la început că cea mai apropiată localitate se afla la vreo 30 de kilometri şi ciobanul nostru îmbrăcat sumar şi fără bagajele unui cioban obişnuit nu-şi prea justifica prezenţa în acea zonă cu turma sa formată din vreo 20-30 de capre răsfirate în jurul său şi care păşteau foarte voioase din vegetaţia abundentă de munte.

Unul dintre turişti, mai zeflemist, chiar remarcase: „Ce fel de cioban mai e şi ăsta fără toiag, sarică, câine şi măgar!?“

Intrând în vorbă cu ciobanul, turiştii noştri erau efectiv fascinaţi de zona unde se aflau şi s-au interesat dacă în zonă era vreun izvor, avana m veaere ca turma avea  nevoie de apă, ca şi ei de altfel.

Deşi lăzile cu apă minerală erau intacte în maşină şi suficiente, se gândeau că o cură de apa de izvor ar fi fost bine venită, jîncepea să se însereze şi toţi au trecut la  lucru pentru a instala corturile în vederea nopţii ce se apropia. Cele trei maşini şi cele şase corturi, care au fost repede ridicate, au fost aşezate în cerc, în centru făcându-se deja o groapă pentru focul de tabără. Erau pe un platou sălbatic cu o privelişte fascinantă, iar aerul de munte te îmbăta prin puterea sa energetică.

Dar din acest moment au început să apară ciudăţeniile şi faptele bizare s-au  succedat încontinuu până ce grupul va fi silit să părăsească în pripă zona respectivă. Dar să nu anticipăm. întregul grup observase că cel care dialoga cu bătrânul cioban în vederea identificării unui posibil  izvor era prins într-o discuţie interminabilă cu acesta şi care în mod neaşteptat devenise ceea ce de regulă numim o dispută aprinsă, adică în contradictoriu.

AVERTISMENTUL CIOBANULUI, LUAT DREPT O „GLUMĂ PROASTĂ“

Vădit iritat, cel care discutase cu ciobanul a venit şi a comunicat grupului că ciobanul insista ca pe platoul respectiv  să nu fie amplasată tabăra grupului de excursionişti. Realizând că aceştia nu vor să părăsească zona, deşi primiseră indicaţii pentru amplasarea taberei în alte locaţii, ciobanul îşi adună mica turmă şi părăsi zona, spunându-le celor prezenţi că nici nu le trece prin cap ce necazuri vor păţi. Straniul avertisment a fost luat cu titlu de glumă deplasată, considerându-se probabil că bătrânul voia să păstreze pajiştea de pe platoul respectiv pentru caprele sale. Incidentul ca să spunem aşa a trecut neobservat şi bucuria focului de tabără, natura sălbatică şi cerul însetelat au adus tuturor bucurie şi linişte în suflet. Târziu în noapte s-au retras sleiţi de puteri în corturi pentru odihnă, visând la chemarea naturii ce părea că le transmite efectiv energie vitală şi bună dispoziţie. Noaptea a trecut repede şi soarele dimineţii i-a chemat la o noua zi pe cărările muntelui, în timp ce unele dintre doamne făceau plajă, altele pregăteau micul dejun. Bărbaţii cu spiritul de aventură mai pregnant au început explorarea împrejurimilor. In mod cu torui ciuuar, n observaseră prin jur un soi de mic: la mărimea unei unei mingi de tei cu intermitenţe.

Electricitate st iluzii optice creai ozon a locului au participanţi, de şi-a dat seama in are o încărcătură constatând ulter arăta orice nume direcţia nordulu: nu, învârtindu-se aleator fără importanţă de poziţia în care o ţineai. Un alt membru al grupului,  care era  geolog, susţinea că platoul respectiv este caracterizat de  intensă anomalie igeomagnetică  semnalată de un mic magnetometru ce-l avea cu el întâmplător, rămas din ultima expediţie geologica la care participase. Ziua a trecut relativ repede fără alte incidente, dar cei care exploraseră împrejurimile spuneau că, după patru- cinci sute de metri de explorare în zona din prejurul platoului, deşi mergeau radial % fajă de tabără şi în direcţie opusă, în final jt* ajungeau tot în tabără.

Pentru liniştirea tuturor, pe fondul unei bune dispoziţii generale s-a tras concluzia că toate cărările erau de fapt nişte cercuri secante la acel platou. Spre seară, în mod brusc, vremea a început să se schimbe, norii negrii adunându-se spre masivul muntos. La lăsarea serii a început o ploaie rece cu picături mici, ploaie de munte. După aproximativ o oră, ploaia a stat, norii lăsând locul unui cer înstelat minunat, ocazie cu care s-a confirmat încă o dată după observarea stelară că busola nu arăta nordul, ci poziţii aleatoare de pe cadranul busolei.


La un moment dat, dintr-o dată s-a lăsat un frig tăios şi a început un vânt foarte rece, ce unora le făcea să le clănţăne dinţii. Frigul a început efectiv să măture platoul.

Apoi, după scurt timp, vântul s-a oprit şi o ceaţă grosă albăstruie, ce făcea să nu vezi la nici doi metri, a cuprins întreaga zonă. Este momentul când, conform spuselor  martorilor, se produce incredibilul: ceaţa  se ridică dintr-o dată ca la o comandă şi, deşi conform tuturor celor care aveau un ceas era ora 22.30 seara, se face lumină ca în plină zi. Câţiva dintre cei prezenţi se panichează şi se retrag în maşini, trei dintre bărbaţi rămân afară şi, privind împrejur, rămân efectiv pironiţi locului şi muţi de uimire.

In partea stângă a muntelui, printre arbuşti se profila un grup ce, după aproximarea celor prezenţi, era constituit din câţiva zeci de călăreţi îmbrăcaţi în armuri, înarmaţi cu săbii şi lănci, cu caii fornăind nervoşi privind intens în faţă.

In faţă însemna spre dreapta, unde toţi cei prezenţi au putut să observe şi să audă nechezăturile cailor unui alt grup de călăreţi acoperiţi în zale şi blănuri, cu coifuri strălucitoare, care agitau nervoşi nişte săbii înfiorător de mari. Cei aflaţi în maşini au început să strige cu disperare la cei trei bărbaţi şi încercau la nesfârşit să pornească maşinile pentru a ieşi cât mai grabnic de pe platou pe drumul strâmt şi abrupt pe care veniseră.

In zadar. Insă nici un motor nu pornea, nu scoteau nici un sunet şi, după ce cei trei bărbaţi au ajuns la maşini, au început să se auda strigăte asurzitoare ce păreau a fi chemări la luptă din partea celor două grupuri înarmate până în dinţi. Un sunet asemănător cornului vânătoresc s-a auzit prelung şi cele două tabere au intrat pe platou napustindu-se cu ură una împotriva celeilalte. Două dintre femei au leşinat, unul dintre bărbaţi, cum se va constata mai * târziu, va trece printr-un preinfart, starea celor prezenţi fiind caraterizată prin două cuvinte: panică generală şi confuzie totală.

Inchişi în maşini, cei care mai erau ipcă valizi ău asistat un timp aproximat Ta câteva zeci deiâinute la o sângeroasă bătălie între cele două grupuri ae luptători. Conform relatării celor de la faţa locului, bătălia era de o cruzime înfiorătoare, cai şi călăreţi se înfruntau într-o bătălie crunta pe viaţă şi pe moarte, sângele ţâşnind din trupuri stropea geamurile autovehiculelor, caii nechezau, iar capetele erau strivite sub loviturile buzduganelor sau zburau sub şuierul înspăimântător al câte unei săbii, poiana era plină de sângele luptătorilor pe iarba, ici-colo se putea vedea cate un brat taiat sau cate un luptator in agonia mortii langa calul sau ranit.

Batalia, ce depasea scenariu ori carui film prin cruzime si intensitate, parea ca nu se mai termina, cele doua tabere fiind parca perfect egale in forta si indarzenia cu care luptau. Ganditi-va ca toate acestea se petreceau pe acel platou la fel ca si cum masinile si micuta tabara a excursionistilor nostrii nici nu exista. In autoturisme se ajunsese la disperare, care in final daduse la ceea ce o putem numii o stare psihica de perplexitate in fata unei situatii reale si total neprevazute.

Cand inclestarea parea ca nu se mai termina, de undeva din munte s-a auzit din nou prelung, acel sunet ca de corn vanatoresc zdranganitul armelor, mechezatul cailor, indemnurile la lupta ale partricipantiilor la batalie au inceput sa se auda din ce in ce mai estompat, cele 2 tabere, regrupandu-se parca, au disparut in ropotul cailor in directii opuse de unde venisera. In cateva momente, ceata a devenit din ce in ce mai deasa si frigul mai patrunzator, apoi, in timp ce ceata se ridica spre varful muntelui a inceput o ploaie torentiala, ce a durat pret de cateva minute, dar suficient de mult cat sa porneasca suvoaiele din munte. Cerul a inceput sa se lumineze şi dintr-o dată, ca la un semnal, motoarele’celor trei autovehicule au pornit. Panicaţi, superuimiţi, în stare generală de confuzie, preţ de câteva minute turiştii noştri nu au coborât din maşini ale căror motoare duduiau sub ploaie. Femeile plângeau, iar bărbaţii încercau să-şi aprindă ţigările cu mâini tremurânde.

Dar, ca într-un scenariu bine regizat, ploaia s-a oprit dintr-o dată, soarele cu razele sale binefăcătoare a apărut pe cer iar, din difuzorul radio-receptorului unei maşini s-a auzit vocea crainicei: „Aici Radio Bucureşti, la semnalul următor va fi ora 07.00“.

UN TIPAT DE FERICIRE…URMAT DE UN SALUT STRANIU

Unii plângând, alţi râzând isteric s-au dat jos în cele din urmă din maşini, s-au îmbrăţişat, au ţopăit ca nişte copii fericiţi că scăpaseră din ceva ce nu înţelegeau şi nu au înţeles nici până astăzi. Cineva din grup a’scos ca un ţipăt: poiana era plină de urme de copite de cai. în acel moment, într-o tăcere nefirească şi cu o rapiditate de nedescris, în mai puţin de zece minute, tabăra a fost demontată şi absolut toate materialele puse în maşini, iar în momentul urmăror coloana se pusese în mişcare fără nici o comandă, fără nici un semnal, pe drumul de întoarcere. Nimeni nu vorbea, toţi porniseră aparatele de radio portabile sau de pe maşini şi ascultau ştirile de care se agăţau ca de nişte liane ce veneau din realitate ce părea lâ capătul lumii. Drumul la întoarcere era cu mult mai uşor, mergându-se în coborâre, în limita de viteză posibilă pe acel traseu accidentat. După aproximativ cinci kilometri, prima maşină a încetinit pentru că era cât pe aci să accidenteze două capre albe ce aveau o blană albă ca de lapte, urmate de o întreagă turmă şi de bătrânul cioban întâlnit cu o zi înainte, care după ce îi salută zâmbind straniu cu căciula, dispăru după turma sa printre copaci. Apoi, ca la o comandă, şoferii au apăsat acceleraţia, sporind viteza şi neoprind decât în primul cătun de pe traseu. Aici au împărţi absolut toate alimentele rămase (care nu erau deloc puţine) unor copii care păşteau vitele pe marginea drumului sub privirile uimite ale unor adulţi contrariaţi de eveniment.

Au pornit din nou îa drum şi pe itinerariul spre casă au comentat la nesfârşit cele întâmplate, neştiind cum să la catalogeze, de unde să le ia şi unde să le pună, ce interpretare să dea faptelor şi întâmplărilor petrecute.

Un lucru era absolute sigur: nici unul dintre ei nu mai era cel dinainte: o mutaţie se realizase în sufletul lor, un semn de întrebare ca un vierme uriaş le răscolea creierul. La o lună de la întâmplare s-au hotărât de comun acord, sub acoperirea anonimatului, să povestească cele întâmplate. Toţi cei implicaţi în acest incredibil eveniment trăiesc şi astăzi, dar patru dintre ei cei mai tineri, două cupluri, sunt plecaţi şi stabiliţi în străinătate.

La doi ani de la această întâmplare, familia ce poseda autoturismul M-461, însoţită de alţi prieteni îmbarcaţi în alte patru maşini de teren, au vrut să reconstituie itinerariul.

în timpul deplasării, la aproximativ 100 de kilometri de locaţia ţintă, s-a produs un grav accident. Unul din autoturismele de teren, alunecând într-o prăpastie, a produs moartea şoferului şi rănirea gravă a altor doi pasageri, fapt ce a dus la anularea deplasării, incidentul fiind interpretat ca un semn prevestitor, de rău augur, al faptului că zona respectivă nu mai trebuia deranjată.

Autor: Dr. Emil Strainu

Comments

comments