Home / Conspiratii Mondiale / Controlul lumii / Apocalipsa Francmasoneriei

Apocalipsa Francmasoneriei

 

apocalipsa-francmasonesieiO interpretare constructiva a simbolismului Lojei Masonice

Primii interpreţi ai  francmasoneriei considerau cuvântul latin LVX, „Lumină”, ca fiind sinonim cu ştiinţa lor, pornind de la ideea că împărţirea Cercului în patru părţi egale dă naştere unei cruci, care formează conturul celor trei litere romane din care este compus cuvântul LVX.

Cercul astfel împărţit formează patru unghiuri drepte, unghiuri de 90°, cunoscute drept „echere”, corespunzând instrumentului folosit de meşterii zidari (masoni) pentru a îndrepta colţurile construcţiilor. Liniile trasate în acest scop formează o cruce, care indică cele patru direcţii, cele patru puncte cardinale ale globului, Nord, Est, Sud, Vest.

Această figură este văzută, de fapt, ca o criptogramă, simbolizând lumina mistică pe care o primeşte candidatul în Lojile Masonice.

Această idee a fost confirmată cu aproximativ 200 de ani în urmă de Mosheim, care afirma că “semnul” despre care vorbeau alchimiştii şi rosicrucienii în scrierile lor secrete simboliza, de fapt, cuvântul “lumină”. Nu trebuie să uităm faptul că rosicrucienii cunoşteau în profunzime secretele francmasoneriei şi pentru ei, ca şi pentru masoni, termenul lumină simboliza “cunoaşterea ştiinţei lor”.

De fapt, la baza ceremonialurilor practicate în prezent de către francmasoni se află un sistem filosofic centrat pe nobilul concept al lui Dumnezeu Preaînaltul, ca fiinţă care sălăşluieşte în Lumină (a se compara cu epitetul clasic al lui Jupiter Inlustris) şi care este Ea însăşi “lumină”, după cum se afirmă în Cartea Legii Sacre. Masonii învaţă să-L privească pe acest Dumnezeu nu numai ca omniprezent şi omnipotent, dar şi ca omniscient, motiv

pentru care se vorbeşte despre “Ochiul Său Atotvăzător”, expresie încărcată de multiple sensuri, după cum vom vedea în continuare. Lui totul îi este accesibil; pentru El nimic nu rămâne obscur sau ascuns, iar cei care se înfrăţesc cu El se bucură de lumina Sa chiar şi în întuneric.

Prin urmare, cei care îşi propun să înţeleagă sensul şi scopul a ceea ce se întâmplă în cadrul Lojii trebuie să conştientizeze importanţa specială a acestei idei. Oriunde ne-am afla şi în orice situaţie, doar în lumina Lui vom vedea lumina şi doar amintindu-ne învăţăturile Sale din trecut ne vom putea simţi aproape de profeţii şi sfinţii tuturor vremurilor şi vom înţelege că, într-adevăr, Masoneria deţine răspunsul la multe dintre întrebările ce i-au frământat pe marii gânditori ai trecutului.

CUM A APARUT LUMINA

Deschizând Cartea Legii Sacre la prima pagină, citim că Pământul era “netocmit şi gol”. Şi, în strădania Sa de a-Şi zămisli creaţia în bezna haosului primordial, a sosit momentul când Marele Arhitect al Universului a rostit de pe Tronul Său porunca “Să fie lumină!” şi-atunci, mare minune: ceea ce se zămislise în întuneric a ieşit la iveală.

Apoi, trei răstimpuri au trecut şi, în al patrulea, Arhitectul a făcut să apară pe firmament Soarele şi Luna, care, potrivit Ritualului Masonic, au fost create “ca să stăpânească ziua şi să cârmuiască noaptea”. întrebarea care se naşte firesc este de unde provenea lumina Iniţială, înainte de crearea soarelui şi a lunii.

Cei care acced la gradul de “compagnion” în Arca Regală găsesc aceste Informaţii în pergamentul sacru pe care vechii fraţi masoni îl citeau odinioară în Lojile lor ca pe o alegorie a elementelor specifice ritualurilor de iniţiere.

într-adevăr, e lesne de remarcat faptul că, din cele mai vechi timpuri, fiecare Iniţiat trebuia să marcheze aceste trei perioade sau etape preliminare cu picioarele, după care Venerabilul Maestru repeta din scaunul său aceeaşi poruncă zămislitoare de lumină, care anunţa două lucruri: refacerea “binecuvântării materiale” şi comunicarea unor secrete.

Această descriere simplă a unei ceremonii impresionante ne permite să înţelegem motivul pentru care epoca masonică a primit apelativul Anno Lucis, “Anul Luminii”, sugerând faptul că ştiinţa noastră a avut ca punct de plecare prima licărirea luminii.

Vechil fraţi masoni îmbrăţişau această idee şi de aceea considerau toate personalităţile care au influenţat soarta omenirii de-a lungul timpului, începând cu Adam, drept francmasoni sau fraţi. Acest lucru îi poate face să zâmbească pe cei care răsfoiesc Vechile Teme (Old Charges), dar ideile expuse aici sunt în mare parte legitime. Ce altceva este cultura decât o dispersare a luminii în sferă a intelectului? Şi care este scopul Frăţiei noastre decât acela de a promova progresul omenirii şi de a îndruma omul pe calea ştiinţei divine spre Tronul lui Dumnezeu, cea mai puternică sursă de lumină, atât de bine simbolizată de flacăra de foc a Rugului Aprins, ce arde mereu, dar nu se mistuie nicicând?

ÎNTUNERICUL NATURII

în Univers, lumina este fără îndoială principala forţă dominantă, dar, în cadrul Ritualului Masonic, întunericul are, la rândul său, o serie de aplicaţii practice. Să ne amintim că Marele Arhitect a fost cel care le-a sorocit pe amândouă. El a creat lumina, fără însă a elimina complet întunericul. Nu a făcut decât să poruncească luminii să strălucească în timpul zilei, în alternanţă cu răstimpuri de întuneric numite “noapte”. Plantele urmau să înflorească şi să dea rod în lumină, dar toate procesele naturale preliminare aveau să se desfăşoare în spatele scenei, în întuneric, astfel încât lumea să-şi păstreze misterul şi omul să nu poată pătrunde acest mister fără efort.


Francmasonii au folosit întotdeauna stupul ca simbol, iar albinele harnice care extrag mierea din florile câmpului şi o depozitează la întuneric, în adăposturile lor “inteligent construite”, sunt o excelentă ilustrare a vieţii masonice.

Baldachinul întunecat cu care Creatorul a acoperit pământul ne limitează perspectiva, dar nu ne orbeşte, pentru că, pe timp de noapte, este împânzit cu o sumedenie de luminiţe pâlpâitoare care fac întunericul “vizibil”.

Mai mult, acelaşi spectacol mirific pe care îl oferă lumina glorioasă a soarelui la amiază îl oferă cerul înstelat noaptea. Lumina zilei ne ajută să vedem mai clar lucrurile din apropiere, dar întunericul nopţii ne lărgeşte perspectiva. Acest lucru a fost atât de frumos exprimat de Blanco White în sonetul său dedicat nopţii, una dintre cele mai preţioase bijuterii ale literaturii engleze. Soarele luminează lucrurile din imediata noastră apropiere, dezvăluindu-le minunatele forme şi nuanţe, dar ne uimeşte prin însăşi splendoarea lui şi ascunde vederii lucrurile mai îndepărtate, iar noi trebuie să aşteptam până coboară sub linia orizontului şi noaptea învăluie totul pentru a percepe celelalte lumi din univers şi pentru a înţelege că pământul nu este decât o fracţiune minusculă a marii Creaţii! Pentru că, oricât de ciudat ar părea, soarele ascunde mult mai mult decât dezvăluie, în timp ce noaptea (care, în unele privinţe, ne limitează perspectiva) are darul de a îndepărta vălul care acoperă o privelişte magnifică ce rămâne ascunsă privirii noastre în timpul zilei.

Prin urmare, deşi întunericul este văzut în general ca simbol al ignoranţei omului, el se dovedeşte a fi un sprijin eficient pentru ştiinţa noastră. “Castelul eteric”, despre care se vorbeşte în Ritualul Masonic, este “învăluit de firmamentul înstelat”, şi este într-adevăr “învăluit”, dar nu complet ascuns, pentru că vălul este, de fapt, un ecran luminat prin care se poate vedea Universul nemărginit, unde omul speră să găsească într-o bună zi lumina adevărului absolut. Acest “castel” este descris ca fiind făcut de eter pentru a sugera ideea a ceva intangibil, dar, desigur, acesta este un paradox.

ÎNTUNERICUL MINTII

Restricţiile pe care ni le impune activitatea noastră pot fi supărătoare, dar ele au şi o parte bună, pentru că servesc unor interesele mai înalte; pe de o parte, ele ne pun piedici, dar pe de altă parte, ne stimulează activitatea. întunericul invită intelectualul la meditaţie, iar nopţile lungi de iarnă îi oferă o ocazie excelentă pentru studiu. Deşi este posibil să avem un moment neaşteptat de inspiraţie în ceasurile aglomerate ale zilei, de regulă ne este mai uşor să ne adunăm gândurile şi să ne formulăm ideile în linişte şi izolare.

întunericul Lojii este locul unde ni se vorbeşte despre importanţa “luminii care vine de sus”, lumină fără de care intelectul nostru nu poate face faţă nevoilor. Asta pentru că, oricât de importantă ar fi lumina raţiunii umane pentru depăşirea ignoranţei noastre naturale, aceasta nu suportă comparaţie cu Infinita înţelepciune a Celui Preaînalt, aşa cum nici pâlpâirea abia perceptibilă a luminii din preajma Venerabilului

Maestru nu suportă comparaţie cu lumina soarelui.

La momentul respectiv ni se spune că întunericul Lojii este emblematic pentru valea morţii şi că trebuie să învăţăm “să murim”, dar, după un timp de gândire, ne dăm seama că noul Maestru Mason este de fapt Candidat la “Marea Lojă de sus”, care se dovedeşte a fi un templu eteric, un regat al luminii: abia aici defunctul ajunge să trăiască în adevăratul sens.

Ştim cu toţii din experienţă cât de mult ne ajută învăţăturile masonice în abordarea marilor realităţi transcendentale; probabil că nu reuşim să le înţelegem sau să le pătrundem în profunzime, dar putem să ne formăm o părere despre ele, adică le percepem ca realităţi la modul general, deşi esenţa lor rămâne inexplicabilă. Pentru a ilustra această idee, nu trebuie să uităm faptul că, deşi trăim cu perspectiva viitorului, aceasta este acoperită cu “un văl tainic” – un văl de întuneric şi mister – “pe care ochiul raţiunii umane nu îl poate penetra”, chiar dacă asta nu ne face să pierdem speranţa ¡mortalităţii noastre.

Probabil că cei mulţi şi neiniţiaţi privesc figurile noastre de stil şi simbolurile noastre ca pe nişte jucării pentru copii, dar acest lucru se întâmplă pentru că cei mai mulţi oameni sunt ca nişte copii pe plajă, care cred că înţeleg oceanul, când, de fapt, înţelegerea lor se limitează la nisipul, scoicile şi algele pe care le adună în mici băltoace făcute chiar de ei. Indiferent ce crede lumea, simbolurile noastre reprezintă soluţia pentru unele dintre cele mai importante probleme ce au frământat mintea umană de-a lungul timpului. Viaţa de Apoi rămâne o enigmă de nepătruns, dar pentru Maestrul Mason, două lucruri sunt clare, şi anume că va veni ziua salvării din mormântul întunecat şi a fericitei reîntâlniri cu vechii fraţi.

About The Author

F. de P. Castells @ Jurnalul Conspiratiei
Autor

Comments

comments