Home / Conspiratii Mondiale / OZN / Aparitii OZN in China

Aparitii OZN in China

 

ozn-chinaXinhua News Agency, agenţia de presă oficială a guvernului Republicii Populare Chineze, a raportat o apariţie OZN ce a avut loc pe 24 februarie 2009 şi a fost văzută de un număr mare de jurnalişti, oficiali guvernamentali precum şi de un avion plin de pasageri.

Evenimentul a avut loc pe ruta de zbor a Liniilor Aeriene de Sud către Nanjing în jurul orei 18.00. Când un grup de jurnalişti, aflat în avion, socializa ca să treacă mai uşor timpul, unul dintre ei a observat un obiect luminos neobişnuit ce călătorea alături de aparatul de zbor. Ziaristul a alertat atât echipa de securitate, cât şi pe ceilalţi colegi care călătoreau cu el. El a reuşit să facă câteva fotografii înainte ca obiectul să ţâşnească în direcţia nord-est.

OZN-ul a fost vizibil pentru aproximativ un minut. Martorii au fost, desigur, uimiţi de ceea ce au văzut şi au început să discute între ei pentru a stabili dacă obiectul era extraterestru. Unii au susţinut că ar fi fost un avion, dar atunci când un avion real a apărut la orizont, câteva minute mai târziu, toţi au fost de acord că nu avea nimic în comun cu inexplicabilul obiect pe care l-au văzut, concluzionând că a fost într-adevăr un OZN.

Un ufologist chinez de marcă a declarat că Xinhua, agenţia de ştiri a Chinei, pare să ia feno¬menul OZN mai în serios în ultimii ani. “Poate că aceasta duce la o anumită formă de dezvăluire din partea guvernului chinez despre care bănuiesc că ştie multe ”, a spus el.

Jumâtate din poporul chinez crede în existenţa OZN-urilor

Potrivit unui studiu publicat de ziarul rus Pravda, jumătate din întreaga populaţie chineză crede în OZN-uri. Sute de oameni de ştiinţă şi ingineri fac studii aprofundate asupra “fenomenului neidentificat”, acordându-i o modalitate de investigaţie ştiinţifică atât de puţin utilizată aici, în lumea vestică. Unii ufologi chinezi susţin că extratereştrii trăiesc printre noi şi că ei arată un interes în creştere în ceea ce priveşte China.

Un pilot chinez a raportat faptul că a observat un obiect ce avea lumini pâlpâitoare de culoare albă şi albastră, care plutea lângă aeronava pilotată de el chiar când era pe cale să aterizeze.

Pilotul a văzut că obiectul de formă ovală părea să “escorteze” avionul său. Apoi, OZN-ul a făcut brusc un viraj rapid şi a dispărut în spatele norilor.

în ultimii ani, a fost raportat un număr considerabil de astfel de întâlniri ciudate cu “feidi”, termenul chinez pentru OZN-uri. într-un caz, oamenii au văzut o lumină portocaliu fluorescentă deasupra căreia plutea un obiect cu formă ciudată. într-un alt exemplu, oamenii declară că au văzut un obiect, nu mai mare decât o minge de baschet, care s-a împărţit în două atunci când privirea lor s-a îndreptat spre el. Cele două obiecte au început să înconjoare zona înainte de a dispărea complet. Un ziar chinez a publicat un articol ce spunea că o sută de martori au văzut un avion de vânătoare al armatei chineze ce se juca de-a “pisica şi şoarecele” cu un OZN, nu departe de baza militară din oraşul Chinjou. Un obiect în formă de ciupercă, cu partea de jos în rotaţie şi puternic luminată, a fost reperat de către patru staţii radar. în timp ce se apropia de avionul de vânătoare, obiectul s-a deplasat instantaneu în sus. Nici unul dintre serviciile de control de la sol nu a dat ordin de deschidere a focului.


Un club exclusivist de ufologi

China are acum un număr-record de cluburi speciale de fani OZN. Multe din ele încearcă să deschidă, într-un fel, canale de comunicare cu extratereştrii. Acţiunile lor sunt sancţionate de către Societatea Naţională de Studii Extraterestre, care a fost fondată în 1980 şi este finanţată de către guvern.

Doar oamenilor de ştiinţă şi inginerilor profesionişti li se permite să facă parte din această societate. Este necesar să ai un doctorat şi trebuie să fi publicat mai multe lucrări despre OZN-uri. Aproximativ o treime din societate sunt, de asemenea, membri cu experienţă ai partidului comunist.

Un diplomat chinez vede un OZN

Unul dintre experţii de prim rang ai Chinei în ozenistică, un bărbat în vârstă numit Sun Shili, este, de asemenea, un fost diplomat şi translator pentru Mao Tse-Tung. El a declarat pentru ziarul Pravda că a avut o întâlnire cu un obiect neidentificat în 1971, în timpul Revoluţiei Culturale. Sun Shili fusese condamnat la muncă silnică într-o închisoare ce se află pe vârful munţilor provinciei Tsyansi.

Intr-o zi, în timp ce lucra pe plantaţiile de orez, a zărit un obiect ciudat pe cer, despre care a crezut că era o reală navă spaţială extraterestră.

Aşa cum am menţionat mai devreme, experţii de la Societatea Naţională de Studii Extraterestre susţin că jumătate dintre locuitorii Chinei cred în astfel de fenomene. Sun Shili explică acest interes faţă de OZN- uri în China, ţară unde apare fiecare al cincilea OZN, în acest fel: China a atras atenţia extratereştrilor din cauza recentului avânt economic şi cultural al ţării şi al aspiraţiei sale de a deveni lider mondial.

Până de curând, extratereştrii obişnuiau să se concentreze mai mult asupra Statelor Unite, a spus el. Sun Shili este unul dintre numeroşii membri ai Societăţii Naţionale care cred că o parte dintre extratereştri trăiesc printre noi, luând formă umană.

Comments

comments