Home / Conspiratii Mondiale / Personalitati / Aleksandr Litvinenko

Aleksandr Litvinenko

 

Aleksandr LitvinenkoPe 23 noiembrie 2006, când fostul ofiţer al Serviciilor Secrete Ruseşti, Aleksandr Litvinenko, a murit într-un spital din Londra, s-a stabilit că moartea lui este primul caz documentat de sindrom de radiaţie acută pe bază de poloniu-210. Dar a rămas încă nerezolvat misterul: cine a fost făptaşul?

Cea mai vehiculată teorie susţine că guvernul rus a fost cel care s-a aflat în spatele morţii unuia dintre foştii săi angajaţi, printre argumentele impor­tante numărându-se faptul că preşedintele de la acea vreme (actualmente prim-ministru) Vladimir Puţin a fost cel pe care Aleksandr Litvinenko l-a acuzat deschis de otrăvirea sa. într-o scrisoare redactată pe patul de moarte şi publicată în Marea Britanie la scurt timp după decesul său, el afirma că şeful statului rus era „persoana responsabilă pentru starea mea actuală“, continuând apoi prin a-1 acuza că este „barbar şi nemilos […], nedemn de funcţia sa [şi] de încre­derea bărbaţilor şi femeilor civilizate“.

Aleksandr Litvinenko se refugiase în Occident pentru a scăpa de persecuţiile din ţara sa natală, devenind un critic vehement al comportamentului statului rusesc şi în special al regimului lui Puţin. A scris două cărţi incendiare (Blowing up Russia: The Secret Plot to Bring Back KGB Terror şi Lubyanka Criminal Group) în care acuza guvernul că este responsabil de numeroase acte de terorism, inclusiv de atentatele din apartamentele din Moscova, care au avut loc în 1999.

Era totodată foarte vehement şi în susţinerea celor care se aflau în con­flict cu guvernul rus, indiferent dacă la modul metaforic sau efectiv, precum jurnalista Anna Politkovskaia, care a fost asasinată şi diverse personaje din rândurile rebelilor ceceni. Astfel că e uşor de înţeles de ce Puţin ar fi dorit reducerea sa la tăcere.

Se presupune că Aleksandr Litvinenko a înghiţit doza letală după ce i-a fost stre­curată într-o băutură, la barul Pine din Hotelul Millennium, din Grosvenor Square, în timpul unei întâlniri cu Andrei Lugovoi şi Dimitri Kovtun, doi foşti agenţi de spionaj ruşi. Lugovoi este considerat a fi cel care a pus la cale ope­raţiunea. Cei care se opun consumului de peşte crud s-au grăbit să susţină că otrăvirea a avut loc la barul Itsu Sushi din Piccadilly – ulterior, lanţul de res­taurante sushi a fost afectat de o scădere a vânzărilor. Aleksandr Litvinenko a început să se simtă rău chiar în aceeaşi zi (1 noiembrie) şi a murit cu doar puţin peste trei săptămâni mai târziu.


Poliţia britanică a descoperit prin Londra urme de poloniu care făceau legătura şi cu Litvinenko şi cu Lugovoi şi Kovtun, inclusiv în biroul unui alt refugiat politic din Rusia, omul de afaceri miliardar Boris Berezovski, dar şi în avionul British Airways care efectuase cursa Londra-Moscova înainte şi după otrăvire. S-a formulat o cerere de extrădare pentru Lugovoi, cerere care a fost refuzată.

Guvernul lui Putin nu este singurul care a fost acuzat de otrăvirea lui Aleksandr Litvinenko. Mulţi cred că implicarea unui personaj dubios ca Boris Berezovski, cunoscut drept aliat împotriva lui Putin, a fost şi mai sinistră. Probele legate de urmele de poloniu sugerează că avea legături cu Lugovoi, Kovtun şi Litvinenko.

Berezovski era şi el un critic violent al administraţiei lui Putin şi se pre­supune că a participat la complotul de asasinare a colegului său disident Aleksandr Litvinenko din dorinţa de a compromite preşedintele de la acea vreme şi de a dărâma guvernul rus.

O altă teorie afirmă că persoanele care au orchestrat uciderea lui Aleksandr Litvinenko au fost duşmanii pe care şi i-a făcut acesta în perioada petrecută în cadrul departamentului de crimă organizată a FSB (succesorul KGB). Aceştia ar fi vrut astfel să-i închidă gura fostului angajat al statului, care dezvăluia tot mai multe informaţii.

Alte surse pretind că guvernul britanic a fost cel care s-a descotorosit de Litvinenko. Se zvoneşte că fostul agent FSB era un spion britanic, ajuns la sfârşitul carierei sale şi a cărui instabilitate devenise un risc prea mare pen­tru a fi neglijat

Comments

comments